Proiect în Parlament - se stabileşte viteza maximă legală pe drumurile express din România, deşi ele nu există

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

În Parlamentul României a fost depus un proiect de lege de către cei de la USR pentru reglementarea vitezei maxime legale pe drumurile expres, o categorie de drumuri care încă nu există în România. 

Potrivit proiectului, viteza maximă va fi ridicată de la 100 km/h la 120 km/h. O discuție anterioară care prevedea creșterea limitei de viteză pe autostrăzi de la 130 km/h la 140 km/h nu a mai apărut în textul proiectului de lege, dar asta nu înseamnă că nu se va mai putea găsi în textul final. 

Ce este drumul expres, conform legii

În proiectul de lege s-a dat şi o definiţie drumului expres, acesta fiind un „drum național rapid, semnalizat special, rezervat exclusiv circulației autovehiculelor, cu sau fără remorci, care nu servește proprietății riverane, prevăzut cu două căi unidirecționale, separat printr-o zonă mediană sau, în mod excepțional, prin alte modalități, cu excepția unor locuri speciale sau cu caracter temporar, având cel puțin două benzi de circulație și acostament pe sens”.

Această limită de viteză va fi valabilă doar pentru autoturisme și motociclete, deoarece, pe drumurile expres, camioanele și autocarele vor putea circula cu cel mult 100 de km/h, în timp ce motocicletele de până la 125 cmc sau cvadriciclurile vor putea merge cu 85 de km/h. În prezent, drumurile expres sunt asimilate celor naționale europene (E), iar limita maximă de viteză pe acest tip de drum este, doar teoretic, de 100 de km/h, scrie Promotor.ro.

Titi Aur: Trei motive pentru care sunt accidente rutiere în România

„Țara noastră are probleme și cu mașina, și cu drumul, dar mai ales cu omul. Sunt cele trei motive din cauza cărora se întâmplă accidente. Dacă mașinile sunt din ce în ce mai bune, dacă drumurile se mai modernizează, la capitolul educația șoferului nu se face nimic.

În România trebuie să existe un plan care, pe termen mediu și lung, să ducă la reducerea celor doi indicatori, număr de victime și poluare.

Accidentele de circulație sunt făcute de 3 categorii de șoferi. 15-20% din accidente sunt produse de șoferi începători. Nu neapărat de primul an de șofat, iar asta se întâmplă pentru că nu există o bună pregătire din partea școlii de șoferi. O altă categorie de producători de accidente, alți 15-20%, sunt teribiliștii. Aici intră cei care merg băuți, drogați, care fac liniuțe, sinucigașii sau cei care folosesc mașina ca o armă. În cea de-a treia categorie, 60-70%, sunt șoferii normali, integrați corect în societate, cu experiență și fără probleme, dar care fac la un moment dat un accident grav sau mai puțin grav", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel