Ministerul de Interne vrea să dea o lege prin care să îi oblige pe cei care vând telefoane mobile incompatibile cu sistemul Ro Alert să îşi epuizeze stocurile în cel mult 3 luni. Operatorii economici şi companiile de telefonie mobilă care nu respectă regulile ar putea primi amenzi usturătoare, potrivit Realitatea.net.
Ministerul Afacerilor Interne vrea să introducă în dezbatere publică o Ordonanţă de Urgenţă privind operarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă "RO-ALERT". Reprezentanţii MAI spun că un astfel de act normativ ar fi justificat de faptul că ordonanţa deja adoptată, prin care a fost implementat sistemul, nu stabileşte şi condiţiile de operare a acesteia.
Sistemul de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT va fi operat de Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă subordonate, în cadrul structurilor operaţionale specializate din componenţă sau din coordonare, pentru transmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei vizate de producerea unei situaţii de urgenţă, denumite în continuare mesaje RO-ALERT, spun autorii actului normativ.
Operatorii economici sunt obligaţi, după împlinirea unui termen prestabilit prin viitorul act normativ, să retragă de la comercializare toate telefoanele mobile care nu îndeplinesc cerinţele de compatibilitate cu sistemul RO-ALERT.
Nu doar comercianţii de telefoane vor fi, însă, afectaţi de această ordonanţă. Potrivit iniţiatorilor actului normativ, furnizorii reţelelor publice de comunicaţii electronice au obligaţia de a asigura condiţiile tehnice necesare conectării Sistemului RO-ALERT cu fiecare reţea publică de comunicaţii electronice, de a asigura reconectarea în cazul schimbării amplasamentului staţiilor teritoriale ale acestuia, respectiv de a remedia disfuncţionalităţile. În caz contrar, aceştia ar putea fi amendaţi!
Operarea Sistemului RO-ALERT presupune, pe scurt: recepţionarea informaţiilor de la autorităţile şi instituţiile publice care monitorizează tipuri de risc, introducerea lor în sistemul RO-ALERT şi transmiterea acestora prin intermediul reţelelor publice de comunicaţii electronice către telefoanele mobile conectate la aceste reţele şi aflate în zona vizată de manifestarea situaţiei de urgenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu