Proiect Mars One. Unul dintre finaliști: "Este o farsă"

Joseph Roche, astrofizician la Trinity College din Dublin
Joseph Roche, astrofizician la Trinity College din Dublin

Proiectul Mars one vizează trimiterea în anul 2024 a unui echipaj de astronauți pe planeta Marte.

Însă, unul dintre finaliştii programului, afirmă că întregul proiect va fi un eşec pentru că este foarte firav.

Irlandezul Joseph Roche, astrofizician la Trinity College din Dublin, a dezvăluit că procesul de selecţie Mars One a fost o glumă şi că finaliştii sunt încurajaţi să doneze chiar ei bani pentru proiect.

"Mi se pare un coşmar faptul că sunt oameni care continuă să susţină acest proiect şi-i acordă bani şi atenţie, iar apoi va ajunge inevitabil la momentul în care întregul eşafodaj se va prăbuşi. Pentru mine ar fi un coşmar să fiu cumva legat de o astfel de farsă care ar afecta percepţia publică asupra ştiinţei", a declarat Roche pentru revista Medium.

Proiectul Mars One a primit diverse critici de la lansarea lui. Iniţial un susţinător al acestui ambiţios proiect de colonizare a planetei Marte începând cu anul 2024, fizicianul premiat cu Nobel, a avertizat că este nevoie de mai mult timp decât este prevăzut în proiect pentru a pregăti o asemenea misiune, iar costurile vor fi mult mai mari decât cele prevăzute.

Mars One este un proiect lansat de olandezul Bas Lansdorp, cofondator şi preşedinte al companiei care are ca scop trimiterea, în 2024, a unui echipaj de patru voluntari pentru colonizarea planetei Marte, fără posibilitatea de a reveni pe Terra, după o călătorie care va dura şapte luni.

Călătoria spre Marte, care se află la o distanţă de circa 64,3 milioane de kilometri de Terra, în funcţie de poziţionarea pe orbită, durează aproximativ 200 de zile.

Citește și: O româncă, pe Marte. A ajuns în ultimii 100 de concurenți pentru patru locuri

Bugetul misiunii, de 6 miliarde de dolari, este mult mai mare decât suma de 1,8 miliarde de dolari cheltuită de NASA pentru roverul Curiosity, cel mai avansat robot trimis de pământeni pe Marte.

Mars One vrea să finanţeze proiectul prin intermediul unui reality-show TV, în cadrul căruia vor fi aleşi cei 24 participanţi şi care va prezenta pregătirea acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel