Proiect PNL: Alegeri locale în DOUĂ TURURI de scrutin

Parlamentari PNL au depus la Senat o propunere legislativă pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. 

Propunerea legislativă a fost înregistrată, marţi, la Biroul permanent al Senatului.

”Alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, cu votul majorităţii celor care se prezintă la vot, este o soluţie legislativă total greşită. În această situaţie, persoana aleasă nu va avea legitimitate. Pot exista situaţii, mai ales în condiţiile unei participări scăzute la vot, ca primarul unei localităţi să fie ales cu un număr extrem de mic de voturi. Acest fapt, dincolo de legitimitatea scăzută pe care o va avea alesul, poate conduce foarte uşor la dirijarea artificială a votului către grupuri de persoane, din cadrul/din afara comunităţii, încălcându-se astfel toate principiile de bază care statuează prezenta reglementare, putând discuta în această speţă chiar de implicaţii de ordin constituţional”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

De ce două tururi de scrutin

Iniţiatorii susţin că alegerea primarilor în două tururi de scrutin asigură atât o mai bună legitimitate a aleşilor, cât şi o mai mare corectitudine în desemnarea celor care conduc comunităţile locale.

”Considerăm ca absolut necesară revenirea la sistemul alegerii primarului în două tururi de scrutin, soluţie legislativă şi tehnică care asigură un grad mai ridicat de legitimitate pentru persoana aleasă, dar şi o corectitudine mai mare în desemnarea gospodarului comunităţii”, se mai precizează în expunerea de motive.

Printre iniţiatorii actului normativ se numără senatorii PNL Alina Gorghiu, Carmen Hărău, Mario Oprea şi deputaţii liberali Victor Paul Dobre, Adriana Săftoiu şi Mihai Voicu.

Propunerea legislativă va fi dezbătută iniţial de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel