USR PLUS susţine vaccinarea cetăţenilor ca principală măsură de protejare şi stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În acest sens, deputaţii Oana Ţoiu şi Radu Molnar au depus, astăzi, o iniţiativă legislativă astfel încât persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă.
"Venim în faţa românilor cu un proiect care să încurajeze vaccinarea. Suntem conştienţi că e singura variantă pentru a scăpa de pandemie. La cerere, angajaţii vor avea o zi liberă pentru a se vaccina. Proiectul arată că USR PLUS şi coaliţia de guvernare se aşează pe drumul combaterii pandemiei. Ştim că sunt mulţi români care s-au vaccinat la centre în afara localităţii lor, aşa că venim în întâmpinarea acestei probleme cu o iniţiativă legislativă", a transmis deputatul USR PLUS Radu Molnar, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Iniţiativa modifică Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:
a) o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor;
b) o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;
c) de asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.
În proiectul deputaţilor USR PLUS, se menţionează că drepturile persoanelor se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia la care a fost efectuată vaccinarea.
"Ziua liberă pe care o pot cere angajaţii este valabilă atât pentru primul vaccin, cât şi pentru rapel. Am introdus şi posibilitatea unei zile libere pentru părinţi, pentru momentul în care va fi disponibilă vaccinarea pentru copii. În acel moment vor avea zi liberă dacă copilul va fi vaccinat, iar copiii vor avea absenţa la şcoală motivată", a explicat deputata USR PLUS Oana Ţoiu, preşedinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu