EXCLUSIV  Proiectele pe care dorește să le implementeze Gabriel Zetea în Maramureș: Există foarte mulți oameni care au învățat afaceri, iar acum aduc cunoștințele acasă /video

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Invitat la DC News, într-un dialog cu analistul politic Bogdan Chirieac, Gabriel Zetea (PSD), proaspăt reales în funcția de președinte al CJ Maramureș, a vorbit despre proiectele pe care dorește să le implementeze în această zonă. A vorbit, de asemenea, despre oamenii plecați din Maramureș care se întorc acasă și a spus ce a pregătit pentru aceștia.

Publicitate

Cea mai mare rată de plecare în Vest. Cum dorește să reîntregească "marea familie"

"Întreaga clasă politică maramureșeană trebuie să-și dea mâna: consiliul județean, parlamentarii județului, toate partidele politice, pentru a rezolva conexiunea județului Maramureș la rețelele de autostrăzi, și a României, și înspre Vest.

Există două proiecte importante aici, legate de conexiunea județului Maramureș înspre Satu Mare, înspre Ungaria, spre conectivitatea cu rețeaua de autostrăzi a Europei și apoi înspre autostrada Transilvania, înspre județul Sălaj.

În felul acesta deschidem cu adevărat județul, pentru că noi (Maramureșul) nu suntem pe niciunul dintre coridoarele europene, nu suntem legați, conectați la rețeaua TNT și la marile coridoare europene, de aceea avem nevoie de Ministerul Transporturilor pentru a asigura drumuri rapide dinspre Baia Mare (care e motorul principal la economie județului Maramureș), înspre cele două direcții, înspre Ungaria pe de o parte și înspre București mai departe. În felul acesta dăm posibilitatea Maramureșului de a se uita în viitor.

Suntem unul dintre județele cu cea mai mare rată de plecare, până la urmă, a oamenilor la muncă în vestul Europei. Și nu de acum, de 20-25 de ani de zile sunt peste 150.000 de maramureșeni care sunt plecați la muncă în Vestul Europei.

Principalul slogan de campanie sau principalul mesaj pe care l-am avut în campania din județul Maramureș, eu personal, alături de colegii din Partidul Social-Democrat, a fost reîntregirea marii familii a Maramureșului", spune Gabriel Zetea.

Mulți oameni revin de peste hotare în Maramureș și își deschid afaceri

"Aveți o imigrație specială dumneavoastră. De 35 de ani sunt plecați în străinătate. Înainte, pe vremea comunismului, nu se putea pleca în străinătate și plecau echipele de muncitori din Maramureș la Constanța, în Gorj, unde era nevoie, la muncile cele mai grele, bine plătite, dar foarte grele (...). Și în continuare, tot așa se întoarce lumea și își face casa cât mai înaltă, și trebuie să fie mai înaltă decât a vecinului... Sunt niște legende la Maramureș, acolo, frumoase, altminteri", remarcă Bogdan Chirieac.

"Să știți că e același lucru și în Oaș, care este în județul Satu Mare. Da, există, până la urmă, dorința asta a oamenilor de a nu-și uita rădăcinile. Și de aceea investesc în continuare în case frumoase, pentru că locul acesta în care s-au născut să nu se uite.

Există și un alt fenomen, care se întâmplă această perioadă, având în vedere că în România salariile au crescut, în ultimii ani de zile, destul de mult: mulți oameni revin, pentru că nu mai merită să plătească costul vieții mult mai mare în Vestul Europei, în Marea Britanie, în Bruxelles, în Paris sau în Nordul Italiei, unde sunt plecați foarte mulți dintre maramureșeni (n.r., comparând) cu costul vieții de aici, care încă este mai redus, având în vedere salariile care, în zona privată, pot să fie destul de comparabile.

Și, de asemenea, există foarte mulți care au învățat afaceri, au învățat meserii, au învățat cum să lucreze în Vestul Europei, iar acum, cunoștințele pe care le au, le aduc înapoi acasă.

Își deschid mici afaceri aici, multe dintre ele și le-au făcut pe start-up-uri, până la urmă, plătite și finanțate de către Guvernul de la București, și, în felul acesta, își reîntregesc familia.

Iar ăsta este scopul pe care îl avem cu toții, pentru a vedea cât mai mulți dintre cei care au plecat, că revin aici.

Pentru asta trebuie să facem în continuare ce am spus. În primul rând, conectivitatea județului Maramureș la marile rețele de autostrăzi, a Europei și a României, iar, mai departe, investiții în infrastructura de sănătate și de educație", mai spune Gabriel Zetea (președinte CJ Maramureș)", conchide Gabriel Zetea.

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 11240017

Ascultă mai multe aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel