Proiectul de desfiinţare a SIIJ - miercuri, în dezbaterea Comisiei juridice din Senat şi a reprezentanţilor sistemului judiciar

Proiectul de desfiinţare a SIIJ - miercuri, în dezbaterea Comisiei juridice din Senat şi a reprezentanţilor sistemului judiciar / Foto Facebook
Proiectul de desfiinţare a SIIJ - miercuri, în dezbaterea Comisiei juridice din Senat şi a reprezentanţilor sistemului judiciar / Foto Facebook

Comisa juridică a Senatului dezbate, miercuri, cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, sistemului judiciar, asociaţiilor profesionale şi ai societăţii civile proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), adoptat luni de Camera Deputaţilor. 

Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

Cauzele vor fi trimise către Parchete

'Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii', prevede proiectul.

Conform actului normativ, posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a secţiei speciale la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor fi preluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute, denumiţi 'procurori anume desemnaţi'.

Senatul, for legislativ decizional pentru acest proiect de lege

'De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai CSM, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de judecătorii Curţii Constituţionale şi magistraţii asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale', mai prevede iniţiativa legislativă.

După dezbateri, Comisia juridică va elabora un raport, care va fi înaintat plenului. Senatul este for legislativ decizional pentru acest proiect de lege. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel