Premierul Nicolae Ciucă a mulțumit MJ și CSM, la începutul ședinței de guvern de luni, 14 februarie, în contextul proiectului de desființare a SIIJ.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, în debutul şedinţei de Guvern de luni, că urmează să fie aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care apoi va fi înaintat Parlamentului.
"Începem şedinţa de Guvern cu primul punct, unul considerat ca fiind foarte important, şi anume proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.
Premierul a mulţumit tuturor celor care au fost implicaţi în elaborarea proiectului de lege, menţionând Ministerul Justiţiei şi CSM. El a adăugat, după ce va fi aprobat, proiectul va fi înaintat Parlamentului.
"Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați nemijlocit în elaborarea acestui proiect de lege, Ministerului Justiției și desigur CSM, pentru că au colaborat și iată astăzi putem să analizăm și să aprobăm acest proiect de lege care va fi înaintat Parlamentului.", a continuat premierul României.
"Prezentul proiect de lege propune o soluţie fundamentată pe două dimensiuni principale: desfiinţarea SIIJ; preluarea competenţei SIIJ de către parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate doar de procurori anume desemnaţi în acest sens, potrivit procedurii propuse prin prezentul proiect de lege", se arată în expunerea de motive a proiectului, transmite Agerpres.
În şedinţa de Executiv urmează să fie adoptat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsuri de sprijin pentru unităţile administrativ-teritoriale în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei.
Măsura va fi aprobată prin proiectul de OUG care vizează completarea articolului Ill din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării".
"Se estimează că pentru măsurile de sprijin prevăzute de proiectul de act normativ, maximul posibil de alocat este în sumă totală de 170 milioane lei", se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.
Printr-un proiect de hotărâre, Executivul va adopta normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Un alt proiect de hotărâre care va fi aprobat în şedinţa de guvern este cel privind privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru programul România Atractivă în vederea stabilirii obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice/culturale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Tot printr-o hotărâre, Guvernul urmează să decidă cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu