Proiectul ce trebuia să diminueze numărul documentelor inutile solicitate an de an cadrelor didactice de către Ministerul Educaţiei a fost abandonat de şefii învăţământului.Profesorii nu vor scăpa nici în anul şcolar 2012 – 2013 de birocraţie. Aceasta contrar declaraţiilor triumfaliste ale ultimelor conduceri din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Autor: Costin Munteanu
Una dintre puţinele măsuri anunţate de fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, salutată de cadrele didactice a fost lansarea sondajului “Tu faci lista scurtă!”.
Consultarea publică în rândul cadrelor didactice, avea ca obiectiv “eliminarea documentelor a căror elaborare sau completare duc la supraîncărcarea muncii de zi cu zi a dascălilor”, după cum menţionau reprezentanţii MECTS.
În perioada 18 noiembrie 2011 - 15 ianuarie 2012, pe site-ul Ministerului Educaţiei, www.edu.ro, a fost postat un chestionar cu lista documentelor pe care, potrivit legislaţiei în vigoare, MECTS şi Agenţia Romnă de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) le solicită cadrelor didactice. “Tot ce este inutil trebuie să dispară! Dar ceea ce convenim, în urma acestei consultări, ca fiind util pentru îmbunătăţirea activităţii de zi cu zi la clasă va trebui să fie interiorizat de fiecare dascăl şi tratat cu responsabilitate”, mai spuneau reprezentanţii MECTS.
Termenul anunţat de Ministerul Educaţiei pentru finalizarea proiectului a expirat de aproximativ cinci luni, dar niciun rezultat nu a fost făcut public. Asta pentru că, potrivit surselor din cadrul MECTS, răspunsurile obţinute în timpul sondajului nu i-au mulţumit pe şefii învăţământului. În plus, puţini dascăli au răspuns sondajului. Mai mult, la chestionarul postat pe site-ul ministerului putea răspunde orice internaut, chiar dacă acesta nu avea tangenţe cu sistemul de învăţământ.
Secreatrul de stat din MECTS, Gyorgy Kiraly, a declarat însă pentru De Ce News că proiectul “nu a murit, dar a intrat într-un proces de verificare, după schimbarea Guvernului”. Oficialul Ministerului Educaţiei, recunoaşte totuşi că sunt şanse foarte mari ca proiectul să nu poată fi implementat începând cu următorul an şcolar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu