Proiectul legii CSM, adoptat de Camera Deputaților. Predoiu: A parcurs ca la carte toate etapele unei proceduri democratice

Proiectul legii CSM, adoptat de Camera Deputaților. Predoiu: A parcurs ca la carte toate etapele unei proceduri democratice - Foto Agerpres
Proiectul legii CSM, adoptat de Camera Deputaților. Predoiu: A parcurs ca la carte toate etapele unei proceduri democratice - Foto Agerpres

Proiectul legii Consiliului Superior al Magistraturii a parcurs 'ca la carte' toate etapele unei proceduri democratice, de la elaborare la adoptare, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a adăugat că nu a fost nimic de faţadă, iar toate consultările cu partenerii europeni se desfăşoară într-un mod structurat, transparent şi onest.

'Aş dori, în primul rând, să mă refer la procedura în urma căreia au fost pregătite şi adoptate aceste legi. Aţi spus multe neadevăruri pe parcursul acestor 10 luni, am fost nevoiţi să le încasăm cu stoicism şi să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, să nu ne lăsăm distraşi în polemici inutile, pentru că ştiam că vom ajunge astăzi aici şi, ca întotdeauna, cei care muncesc merg înainte, cei care stau şi pălăvrăgesc despre cei care muncesc vor rămâne în urmă. Dar, astăzi, totuşi, trebuie spus, documentele stau dovadă, că aceste proiecte şi cel votat azi şi cele care urmează au parcurs ca la carte, aşa cum scrie legea, toate etapele unei proceduri democratice, începând de la elaborare şi terminând cu adoptarea', a afirmat Predoiu, după adoptarea proiectului legii CSM.

Potrivit ministrului, au fost 'şapte luni de muncă în 2020, şase luni de dezbatere publică din septembrie 2020 până în primăvara anului 2021, elaborare legislativă, dezbatere publică, sute de amendamente discutate în comisia specială'.

'Nu a fost nimic de faţadă, avizele au fost luate în termene, legal, transparent, inclusiv de la Consiliul Superior al Magistraturii. Consultările, vă asigur cu toate responsabilitatea, cu partenerii europeni pe care îi invoca cineva care n-a ştiut să vorbească cu parteneri europeni au fost desfăşurate şi se desfăşoară într-un mod structurat, transparent şi onest. Cu câtă reputaţie pot să invoc în faţa dumneavoastră, care îmi este pusă de altfel în cauză, vă asigur că acest proces a fost condus profesionist şi legal de la nivelul Ministerului Justiţiei', a susţinut Cătălin Predoiu.

El a completat că proiectul reprezintă un 'răspuns al unor cerinţe ale sistemului judiciar', iar pentru cetăţeni asigură buna funcţionalitate a Consiliul Superior al Magistraturii. Ministrul Justiţiei a respins acuzaţiile la adresa proiectului, menţionând că aceia care critică nu au argumente că acesta ar deschide 'calea securismului sau poliţiei politice'.

'S-a mai spus, de asemenea, că aceste legi produc centralizarea puterii, dimpotrivă aceste legi tind să producă un echilibru în sistemul judiciar, e cu totul altceva. Echilibrul înseamnă a împărţi atribuţii şi responsabilităţi la toate nivelele sistemului. La ora asta, puterile erau într-un dezechilibru. Am echilibrat secţiile în privinţa atribuţiilor din perspectiva separării carierei magistraţilor, am stabilit mai clar care sunt competenţele Inspecţiei judiciare, am făcut tot ceea ce trebuia să facem pentru a asigura un Consiliu Superior al Magistraturii coerent. Faptul că aceste lucruri enervează, deranjează şi provoacă reacţiile pe care le vedeţi este garanţia că suntem pe drumul cel bun şi dorim să facem nişte legi astfel încât astfel de tip de comportamente să dispară până chiar şi din Parlament. (...)

Nu sunt niciodată şi nu voi fi niciodată de opinia că magistratura poate fi împărţită arbitrar în magistraţi buni şi magistraţi răi. Acesta este un complex al unora care nu văd societatea decât împărţită în buni sau răi, este un reflex al unei gândiri bolşevice, al unei gândiri prin care noi nu putem ajunge la un rezultat constructiv pentru societate şi pentru magistratură', a transmis Cătălin Predoiu.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 191 de voturi 'pentru', 83 'împotrivă' şi o abţinere, proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel