Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Cabinetului Ciolacu, susține că proiectul OUG privind comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare mai are nevoie de câteva avize.
Ordonanța de Urgență privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost analizată, joi, în ședința de guvern, și mai are nevoie de câteva avize, susține Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În plus, acesta a meționat că nu este exlus să fie convocată o nouă ședință de guvern în această săptămână.
”Mai sunt necesare câteva avize pe traseul legislativ, firesc pentru orice ordonanță, ele sunt luate în discuție. Cred că președintele Autorității Electorale Permanente chiar e și la ora aceasta în Guvern pentru a grăbi avizarea acestui proiect pentru a fi aprobat de către Guvern cu toate avizele necesare și pentru a putea fi aplicat. (...)
Cât de repede se poate se dorește avizarea. Astăzi, de la bun început el a fost trecut la capitolul analize, deci oricum nu se lua în calcul să fie și adoptat. Azi exista rezerva ca el să fie analizat, ceea ce a și fost. Calendarul va fi unul optim și în timp util ca să fie și aplicat pentru alegerile din 9 iunie”, a spus Constantin, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.
Constantin a fost întrebat dacă va fi convocată o nouă ședinţă de guvern săptămâna aceasta, iar răspunsul purtătorului de cuvânt a făcut trimitere la o afirmație a premierului Marcel Ciolacu.
”Din nou cred că îl citez pe premier, așa cum l-aţi auzit și dumneavoastră la o întâlnire înaintea ședinţei de guvern: este posibil și nu este fără precedent. Guvernul Ciolacu a dovedit că este foarte flexibil în a-și adapta programul la urgenţele momentului. Sigur, au mai fost săptămâni, recent, chiar cu două ședinţe de guvern în șapte zile, într-o săptămână”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, scrie Agerpres.
Citește și: PSD-PNL, lideri în sondajele pentru europarlamentare și locale conform unui sondaj INSCOP
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu