Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, finalizarea proiectului privind malpraxisul. El a prezentat beneficiile pe care le va avea pacientul prin adoptarea acestui proiect: proceduri simplificate şi garanţia că, atunci când se va dovedi actul de malpraxis, va fi despăgubit.
Eugen Nicolăescu a arătat că este pentru a treia oară când proiectul referitor la malpraxis este pus în dezbatere publică, după ce i-au mai fost aduse unele modificări.
Ministrul Sănătății a spus că noutăţile aduse de proiectul de act normativ vizează în egală măsură pacientul şi medicul. Potrivit acestuia, pacientul va beneficia de proceduri simplificate, costuri reduse şi garanţia că atunci când se va dovedi actul de malpraxis va fi despăgubit de către asiguratori.
"Pacientul va primi din partea spitalului toate documentele medicale privind cazul reclamat şi nu va mai fi nevoit să aştepte ani de zile decizia instanţelor de judecată. În proiectul de lege este prevăzut ca, în termen de șase luni, procesul de evaluare a cazului să fie finalizat", a explicat Eugen Nicolăescu.
Totodată, medicul va fi asigurat pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare.
Noul proiect va fi postat, miercuri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi este prevăzut a intra în vigoare începând cu anul viitor, a mai spus ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News