Camera Deputaților a adoptat tacit, marți, o propunere legislativă care prevede că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune va fi plătită de abonații care au optat pentru aceste servicii.
În prezent, taxa este colectată prin intermediul furnizorului de energie electrică. Cei 19 parlamentari PPDD, care au inițiat proiectul, consideră că actuala lege impune celor care au contract cu un distribuitor de programe dubla taxare radio-tv, prin intermediul facturii de energie electrică și prin contractul cu un operator cablu TV.
Aceştia susțin că cetățenii au dreptul să-și aleagă liber sursa de informare și orice cetățean care deține aparate dispozitive radio-tv poate să dorească sau nu serviciile SRR sau SRTV și nu i se poate bloca accesul liber la informare prin condiționarea menținerii unei stări contractuale obligatorii cu SRR sau SRTV.
Astfel, proiectul adoptat tacit prevede că veniturile proprii ale SRR şi SRTV vor proveni din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și de televiziune provenite de la abonații care au optat pentru aceste servicii, surse realizate potrivit obiectului de activitate, donații și sponsorizări, sume încasate din publicitate, din amenzi și despăgubiri civile.
Cuantumul taxelor, modalitatea de încasare și de scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere se vor stabili prin hotărâre de Guvern.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit deoarece termenul de dezbatere de 27 martie a fost depăşit.
Camera Deputaților este prima sesizată cu această propunere legislativă, Senatul este for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News