Proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran a fost votat.
Proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. a fost adoptat de Senat pe 18 aprilie 2018, votul final fiind dat miercuri de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Așadar, au fost 174 voturi pentru, 98 contra și 3 abțineri.
Proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) se va ocupa atât de dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, cât şi de administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit. Potrivit proiectului, din FSDI vor face parte mai multe companii, iar capitalul social va fi de 9 miliarde de lei.
Potrivit unui amendament al PSD adoptat de Comisia de politică economică, strategia investiţională a FSDI se aprobă de către Guvern şi este corelată cu un set de indicatori de performanţă pe termen scurt, mediu şi lung care vizează, fară a se limita, la următoarele: a) dezvoltarea infrastructurii în România; b) crearea de locuri de muncă; c) stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii; d) creşterea capitalului uman pe termen lung; e) creşterea competitivităţii economiei româneşti.
De asemenea, sunt propuse 33 de companii de stat care vor face parte din Fondul Suveran de Investiţii, printre care: Engie România S.A., Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Antibiotice S.A., Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridiciat şi Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Naţională Loteria Română S.A., IAR S.A. şi Compania Naţională Unifarm S.A.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News