Veste bună pentru tinerii care vor să se pregătească în spiritul unui jurnalism de calitate, astfel încât publicul să aibă informații corecte și nedistorsionate. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Universitatea „Danubius" din Galaţi au semnat vineri, 16 mai 2014, în cadrul Conferinţei Internaţionale Integrare Europeană. Realităţi şi Perspective (EIRP 2014), un parteneriat prin care a fost lansat proiectul ReStart.
AGERPRES şi Universitatea „Danubuis" din Galaţi au lansat proiectul ReStart, care presupune implicarea studenţilor în munca practică de jurnalist, fie că este vorba despre redactarea unei ştiri de presă sau despre realizarea unui material video.
Lansarea proiectului ReStart a fost prezentată în deschiderea Conferinţei EIRP 2014, de către Alexandru Giboi, Director General al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES şi Cristi Godinac, Preşedinte al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, organizaţie afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor.
„Avem un parteneriat foarte important cu Universitatea „Danubius": ReStart. Presa din România are nevoie de tineri bine pregătiţi în spiritul unui jurnalism de calitate pentru ca, pe viitor, publicul să aibă informaţii corecte şi nedistorsionate", a declarat Alexandru Giboi.
Și pentru că Agenția Națională de Presă AGERPRES a împlinit pe 27 martie 125 de ani de la semnarea actului de naștere a a Agenției Telegrafice a României de către ministrul de externe, P. P. Carp, prima știre de presă fiind transmisă pe 11 aprilie 1889, Andy Puşcă, Rectorul Universităţii „Danubius" i-a acordat Directorului General al AGERPRES, în cadrul aceleiași conferințe, o Diplomă pentru promovarea unui jurnalism de calitate în lume.
Prezent la eveniment, Cristi Godinac, Preşedintele Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind şi Ombudsman al AGERPRES, a adăugat faptul că de proiectul ReStart ar trebui să se bucure toţi studenţii de profil din ţară, rolul său fiind acela de a dezvolta capacităţile acestora de a se adapta mai uşor profesiei de jurnalist şi de a oferi consumatorilor de media materiale de presă obiective şi calitative.
Despre AGERPRES
AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României, ea având rolul de a oferi informaţii echilibrate, cu caracter imparţial şi de a fi principala sursă de informare pentru cetăţenii şi instituţiile din țară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior.
Din 1927, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, cât şi fluxul documentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu