Proiectul „Trenul Metropolitan” al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a fost premiat marți, la ediția a 11-a a Conferinței “Cities of Tomorrow”, dedicate dezvoltării sustenabile a orașelor și regiunilor din România.
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană a selectat inițial două proiecte ale TPBI, între primele zece, din totalul celor 55 înscrise pe trei categorii: administrație publică, societate civilă și mediul de afaceri. Cel de-al doilea proiect al TPBI care a facut parte din cele zece pre-selectate a fost „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov”.
Din fiecare categorie, au fost preselectate câte trei proiecte, iar juriul a luat decizia definitivă, alegând câte un proiect pe fiecare categorie, după ce autorii lor le-au prezentat în fața publicului. (Detalii despre cele două proiecte pot fi găsite aici: https://tpbi.ro/proiecte-realizate/).
TPBI este implicată în pregătirea și derularea a peste 20 de proiecte cu finanțare locală, națională sau europeană, care vizează îmbunătățirea mobilității în regiunea București – Ilfov, unele dintre acestea fiind derulate de membrii Asociației, respectiv Primăria Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov și/ sau de cele 40 de unități administrativ teritoriale din județ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu