”Project X”, unul din cele mai așteptate filme de către publicul tânăr din România, reprezintă o idee bună ecranizată prost.
Trailer-ul este bine realizat pentru că te face să vrei să vizionezi filmul, dar odată intrat în acțiune, un cinefil înrăit ar putea avea probleme în a-și ține ochii deschiși.
Povestea este simplă. Trei elevi de liceu vor să dea o petrecere acasa la unul din ei. Thomas, Costa, JB sunt niște anonimi printre colegii de școală și vor neaparat să facă sex. Plănuiesc totul până la cel mai mic detaliu, dar cu toate eforturile făcute nu sunt siguri că va veni cineva la petrecerea lor.
S-au înșelat pentru că tinerii au început să apară în grupuri. Ținta băieților de maxim 50 de persoane a fost cu mult depășită...și când spun mult mă refer la, nu mai puțin de, 1500 de oameni, care încep să se distreze cu alcool și droguri. De aici și până la dezastru nu este decât un pas.
Ca și în ”The Blair Witch Project”, acțiunea filmului pare că a fost filmată cu o singură cameră. Dinamism există, însă scenele care reușesc să îți smulgă un zâmbet sunt puține. Te-ai aștepta la mai mult de la un film produs de Tod Phillips ( The Hangover), însă în general nu se întâmplă mare lucru. Petrecerea nebună plănuită la început are loc abia spre sfârșitul filmului. Până atunci nu iese din tipare. Fete în sânii goi, baie în psicină, berr pong, marijuana și dans. Sfârșitul în schimb salvează puțin din restul filmului.
Singurule lucruri de remarcat sunt două melodii ale lui Eminem care rulează la un moment dat și cei trei tineri actori din rolurile principale, Thomas Mann, Oliver Cooper, Jonathan Danile Brown, care joacă foarte bine.
Project X a avut un buget de 12 milioane de dolari și a reușit să strângă 77 de milioane de dolari, în Statele Unite ale Americii.
Project X va avea premiera în România pe 20 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu