Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va începe, luni, 23 noiembrie, judecarea procesului în care președintele PSD Liviu Dragnea este acuzat, alături de alţi 70 de inculpaţi, de fraude la referendumul din 2012.
Judecarea apelului în Dosarul "Fraude la referendum" trebuia să înceapă pe 28 septembrie, însă mulţi dintre inculpaţi au solicitat instanţei să stabilească un nou termen, fie pentru pregătirea apărării, fie pentru a-şi putea angaja apărători, unii fiind reprezentaţi la primul termen de avocaţi din oficiu.
Instanţa le-a cerut inculpaţilor să spună dacă doresc să dea o o nouă declaraţie în faza de apel.
Liviu Dragnea şi unii dintre inculpaţi au arătat că vor să dea o nouă declaraţie, aceştia urmând să fie audiaţi la termenele viitoare.
Judecătorii au stabilit atunci ca cei ce vor să depună înscrisuri, apeluri sau alte documente să o facă până în 10 noiembrie, la ora 12:00, astfel încât completul de judecată să aibă timp să studieze înscrisurile depuse.
[citeste si]
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a fost de acord cu cererea de amânare, potrivit Mediafax.
Instanţa a admis cererea şi a stabilit noul termen de judecată pentru 23 noiembrie. Completul de judecată a precizat că a dat un termen atât de lung pentru ca toţi cei judecaţi în acest dosar să aibă timp să îşi angajeze apărători, care să studieze amănunţit dosarul, să depună cereri şi excepţii prealabile sau probatoriul pe baza căruia urmează să îşi formuleze apărarea în faza apelului.
Preşedinele ÎCCJ, Livia Stanciu, este preşedintele completului de judecată, din care mai fac parte Angela Dragne, Luciana Mera, Luminiţa Zglindea şi Maria Francisca Vasile.
Condamnare cu suspendare în primă insanță
Pe 15 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat de ÎCCJ la un an de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, dar decizia nu a fost definitivă.
Istoricul cazului
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.
"Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare - preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare - au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News