După săptămâni de cercetări, autoritățile vin cu o propunere de arestare pentru unul dintre funcționarii publici aflați în reținerea poliției. Instanța rămâne în pronunțare.
Judecătoria Ploieşti a rămas, joi seară, în pronunţare asupra propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de funcţionara din cadrul Primăriei Gura Vadului care a fost reţinută în dosarul Ferma Dacilor. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că pronunţarea ar urma să fie făcută vineri, la prânz. Ordonanţa de reţinere a femeii a expirat.
Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, iar anchetatorii spun că aceasta şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu demersurile de intrare în legalitate a construcţiilor de la Ferma Dacilor. 'La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale (...), îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă', se precizează într-un comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Potrivit surselor judiciare citate, procurorul a disjuns dosarul care vizează fapte de abuz în serviciu care ar fi fost săvârşite de primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, de fostul edil al comunei, Constantin Lungu, şi de către funcţionara cu atribuţii în urbanism.
Fostul şi actualul primar sunt cercetaţi sub control judiciar. Într-un alt dosar sunt cercetaţi patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, în stare de arest preventiv, şi alte două persoane implicate în administrarea pensiunii, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, aflate în arest la domiciliu, cei trei fiind acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru. Opt persoane, cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu