Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Gheorghe Funar, propune în oferta sa electorală ca România să fie condusă de către popor, prin referendumuri naționale.
"Aceasta este oferta mea electorală de bază, respectiv, propun și solicit poporului să accepte să fie adoptat principiul democratic al conducerii României de către popor, prin referendumuri naționale, iar Parlamentul, președintele și Guvernul, precum și partidele politice, să fie obligate să îndeplinească obiectivele stabilite de majoritatea cetățenilor români, prin referendum. (...) Oferta pe care o fac votanților este de a alege între democrație, între conducerea țării de către popor și continuarea dictaturii partidelor politice", a afirmat Gheorghe Funar, duminică, în cadrul unei conferințe de presă.
El a susținut că partidele politice i-au "păcălit" pe cetățeni și, după ce "au fraudat alegerile", au instaurat "dictatura împotriva poporului".
"Aceste partide politice care au fost înființate la comandă străină au recurs la tot felul de metode de a fura votul românilor. La început au făcut-o cu mănuși, iar în ultimii ani, la ultimele alegeri, cum au fost și cele din 2012 și cum se pregătesc și acestea din noiembrie 2014, s-au lăsat mănușile la o parte", a continuat candidatul independent pentru Cotroceni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu