UDMR va vota în Parlament propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier - Sevil Shhaideh, dacă aceasta va fi desemnată de şeful statului, a anunţat miercuri preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
"Nu avem nicio propunere pentru funcţia de premier, dar dacă va fi desemnată persoana propusă de coaliţia PSD-ALDE, conform înţelegerii noastre, vom vota. Sigur, aşteptăm şi programul de guvernare, dar aşa cum ştim noi, aşa cum vedem, nu vor fi surprize în programul de guvernare. Vom fi într-o colaborare parlamentară cu coaliţia de guvernare PSD-ALDE, nu vom intra în guvern. Încercăm să susţinem acele proiecte despre care credem că sunt în folosul oamenilor şi vom propune şi noi proiecte prin care considerăm că vom aduce plusvaloare în ceea ce priveşte societatea românească, inclusiv punerea în aplicare a drepturilor minorităţilor naţionale", a declarat Kelemen la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis.
El a spus că Sevil Shhaideh este o persoană "onestă" şi "corectă" care cunoaşte foarte bine administraţia, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu