A fost lansată o ipoteză cu privire la anul școlar.
Publicitate
Într-o postare pe Facebook, Cristian Diaconescu pune în dezbatere publică propunerea potrivit căreia elevii să intre în vacanța mare:
„Am primit semnale numeroase din partea profesorilor dar şi a părinţilor preocupaţi atât de sănătatea copiilor cât şi de calitatea actului educaţional. Cei cu care am discutat, înţelegând situaţia complicată prin care trece societatea, au o propunere simplă adresată autorităţilor. Mutarea în această perioadă a “vacanţei mari“ urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii. Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru. Ar fi în discuţie câteva săptămâni până la obişnuita vacanţă de iarnă. La rugămintea celor cu care am comunicat, pun în dezbatere această temă.”
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților, a comentat subiectul.
Iată ce a spus: „Noi, la Federația Națională a Părinților, interacționăm cu mii de părinți zilnic. Nu a venit niciodată o astfel de idee. Din păcate, intenția bună nu poate fi pusă în aplicare pentru că, în perioada de vacanță, calendarul activităților este plin. Avem evaluarea națională, examenul de bacalaureat cu cele 2-3 sesiuni, avem definitivat, avem titularizare.
Este imposibil să muți cursurile atunci. Va fi greu să reluăm activitatea normală. Chiar dacă în primăvară vom avea un vaccin și vom renunța la vacanța de vară, e imposibil să începem în septembrie, cu atât mai mult cu cât noi ne dorim să începem anul următor cât mai aproape de 1 septembrie. Știm că avem cea mai lungă vacanță și cel mai scurt an școlar. Este aproape imposibil să reluăm într-un timp util începutul anului școlar 2021-2022. E imposibil de pus în aplicare!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu