Propunerile de pace ale Rusiei, o viziune „absurdă” asupra războiului. SUA spun că Putin cere capitularea Ucrainei, nu negocieri

Agerpres
Agerpres

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat sâmbătă că ultima propunere de pace a Rusiei pentru Ucraina este menită să mențină dominația asupra țării și reprezintă o "viziune complet absurdă", relatează Agerpres, care citează Reuters.

De asemenea, el a menționat că absența Chinei de la Summitul pentru pace în Ucraina este probabil rezultatul presiunilor exercitate de Rusia pentru a nu participa.

Lideri mondiali s-au reunit sâmbătă într-o stațiune montană elvețiană pentru a obține sprijin pentru propunerile de pace ale Ucrainei. Președintele american Joe Biden a lipsit de la summit, iar China a evitat participarea, considerându-l o pierdere de timp, potrivit Moscovei.

Vicepreședintele american Kamala Harris a respins condițiile impuse de președintele rus Vladimir Putin pentru negocierile de pace cu Ucraina, calificându-le drept absurde, conform dpa.

"Trebuie să spunem adevărul. El nu cere negocieri, ci capitularea", a afirmat Harris la reuniunea de pace din Elveția, care a început sâmbătă.

"America este alături de Ucraina nu din caritate, ci pentru că este în interesul nostru strategic", a adăugat vicepreședintele american, citat de dpa.

Conferința pentru discutarea propunerilor de pace pentru Ucraina, desfășurată în stațiunea elvețiană Buergenstock, trebuie să continue cât mai curând posibil, a declarat sâmbătă președintele Finlandei, Alexander Stubb.

"Pacea este întotdeauna un proces", le-a spus el celor peste 50 de lideri reuniți la un hotel cu vedere spre lacul Lucerna.

"Avem 1.300 de kilometri de graniță cu Rusia. Rusia a invadat Finlanda în cel de-al Doilea Război Mondial, am pierdut 10% din teritoriul nostru, inclusiv pământul unde s-au născut bunicii mei și tatăl meu", a mărturisit președintele finlandez.

Pacea în Ucraina nu poate fi o "capitulare" a țării, a declarat și președintele francez Emmanuel Macron, prezent la summitul din Elveția. "Suntem toți hotărâți să construim o pace durabilă, și așa cum au menționat mulți dintre voi, o astfel de pace nu poate fi o capitulare ucraineană", a afirmat Macron. "Există un agresor și o victimă", a adăugat el, spunând că "cercul țărilor care participă la procesul de elaborare a unui plan de pace pentru Ucraina ar trebui să fie lărgit".

Zeci de refugiați ucraineni din coruri din toată Elveția s-au reunit sâmbătă în orașul Lucerna, în apropierea summitului mondial, pentru a cânta "Oda bucuriei" de Beethoven, o lucrare corală care întruchipează speranțele lor de pace și libertate.

Cântăreții s-au adunat într-o piață publică din Lucerna, în apropiere de stațiunea montană Buergenstock, unde zeci de lideri mondiali s-au întâlnit pentru a sprijini propunerile de pace ale Ucrainei.

Printre interpreți se aflau aproximativ 50 de refugiați ucraineni, unii dintre ei purtând costume naționale, din cinci coruri diferite din întreaga Elveție. Țara a acceptat peste 65.000 de refugiați ucraineni de la invazia Rusiei în februarie 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel