EXCLUSIV  Propunerile lui Borza pe masa lui Dăncilă

Deputatul Remus Borza
Deputatul Remus Borza

Deputatul Remus Borza, desemnat săptămâna trecută consilier onorific al premierului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, a explicat, în platoul DCNEWS, decizia sa de a se înscrie în PSD, totodată dezvăluind și propunerile pe care le va transmite Vioricăi Dăncilă.

„Am intrat în politică la 45 de ani. După ce mi-am făcut un rost şi un nume în viaţă. Muncesc de la 18 ani. În ultimii 10 ani, chiar 14 ore pe zi. Am fost timp de 23 de ani un avocat de succes şi în ultimii 17 ani unul dintre cei mai respectaţi practicieni în insolvenţă din România. M-am luptat cu băieţii deştepti de la Hidroelectrica care au dat un „tun" companiei de peste 2 miliarde euro şi, după 5 ani şi peste 250 de procese, i-am înfrânt. Am salvat zeci de companii de la faliment, am dat o pâine la zeci de mii de români şi peste 3 miliarde euro la bugetul de stat.

Însă am făcut două greșeli mari. Prima a fost în decembrie 2016 când am intrat în politică. A doua greșeală, probabil mai mare decât prima, dacă mă iau după spusele prietenilor și cunoscuților, a fost luni, 3 iunie 2019, când m-am înscris în PSD. Dar eu îmi asum și greșelile. Am luat această decizie dintr-un sentiment de solidaritate față de un partid care a făcut și lucruri bune pentru România, un partid care nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară. Împotriva PSD s-a dus o campanie de demonizare şi ostracizare pe care eu nu am agreat-o niciodată.

Nu am cerut nicio funcție: nici în PSD, nici în Guvern. Mai am un an și șase luni din actualul mandat, pe care îl voi duce la final pentru a nu trăda încrederea celor 12.000 de brașoveni. Nu intenționez să candidez din nou. Nu am intrat în politică pentru bani, șpăgi sau să-mi trafic funcția. Din poziția de consilier onorific, nerenumerat, vin cu opinii, sfaturi. Eventual, pot să creionez strategii și politici pe anumite domenii, cum ar fi combaterea evaziunii fiscale sau creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene, în special al celor de coeziune. Spuneam încă din decembrie 2016 că PSD poate să livreze ceea ce așteaptă orice român. Și anume: civilizație, europenitate, normalitate, reformă, progres, solidaritate și prosperitate", a spus Remus Borza la DCNEWS.

Deputatul consideră că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va pica, „dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Guvernul trebuie restructurat. Avem un Guvern cu 28 de ministere și peste 150 de secretari de stat, o administrație publică locală cu peste 3.200 de primării, sute de agenții și autorități la nivel central și local, care pun o presiune extraordinară pe bugetul de stat. Trebuie să ne asumăm reforma administrației și în general reforma tuturor sistemelor publice, mari consumatoare de resurse bugetare, altminteri o va face criza mult mai dureros. Reforma este marele imperativ social clamat de o națiune întreagă. Guvernul va trebui să și-o asume. E nevoie de creșterea sumelor alocate de la bugetul de stat pe capitolul cheltuieli de capital. Ar trebui să ne propunem să alocăm, an de an, 50-60 miliarde lei pentru investiții, cu prioritate în infrastructura de transport, în cercetare, inovare și dezvoltare, în turism și agricultură. Dar va trebui să ne apucăm să și reindustrializăm România. Nu putem să avem un comportament economic de țară babanieră, care știe doar să-și exporte resursele și materiile prime. Aceste resurse trebuie prelucrate în România, pentru a fi în măsură să facem export de echipamente, produse și bunuri, care înglobează valoarea adăugată. O să începem exploatarea gazelor de pe platoul continental al Mării Negre. Asta înseamnă o dublare a producției de la 11 la 20 de miliarde mc. Cine va consuma acest surplus de gaze câte vreme doar 3,2 milioane de gospodării sunt racordate la rețeaua de gaze? Câtă vreme din zeci de combinate și uzine petrochimice mai avem doar o singură unitate industrială de profil, Azomureș", a spus Remus Borza.

Propuneri pentru Dăncilă

După numirea în funcția de consilier onorific al premierului Dăncilă, acesta a fost sunat de președinți de bancă, rectori, oameni de business. „Toți văd această numire în persoana mea ca un semnal al deschiderii spre dialog și consultare. Chiar nu îmi doresc să-i dezamăgesc. Vreau să-i propun premierului crearea unui Consiliu economic consultativ, în care să fie reprezentate toate industriile și patronatele. Legislația în materie fiscală trebuie să fie rezultatul dialogul și al consultării cu mediul de afaceri. Guvernele PSD, în ultimii șapte ani, au relaxat fiscalitatea.

Impozitul pe salariu a fost redus de la 16 la 10%, CAS și CASS de la 42 la 35%, TVA de la 22 la 19, 9 sau 5%, impozitul pe profit e 16%, câtă vreme media la nivelul UE e de 25%. Cu toată această fiscalitate prietenoasă, cu toate că în ultimii șapte ani PIB-ul României s-a dublat de la 557 la un PIB previzionat pentru 2019 de 1.031 miliarde lei, deși în acest interval de timp România a consemnat o creștere economică medie anuală de 4,6%, impozitul pe profit plătit de peste 600.000 de firme, câte sunt înregistrate în România, nu a crescut, ci a scăzut. În orice caz, vorbim în medie de un impozit pe profit colectat de 15 miliarde lei, sub 2% din PIB, jumătate din cât colectează statul din impozitul pe salarii, care așa cum spuneam e de 10%. Cu toții, contribuabili persoane fizice sau juridice, avem obligația de a ne plăti dările către stat, altminteri nu vom avea niciodată autostrăzi, spitale sau școli noi. Evaziunea fiscală reprezintă marea amenințare la adresa securității economice și sociale a României. Țara noastră pierde, în fiecare an, 16 miliarde euro din evaziune, echivalentul a 15 autostrăzi Pitești-Sibiu sau 13 autostrăzi Comarnic-Brașov. Salut numirea doamnei Mirela Călugăreanu în funcția de președinte ANAF. Am convingerea că nu vom mai fi pentru multă vreme codași europeani la ponderea veniturilor bugetare în PIB. Dar ca să îmbunătățim performanța colectării, trebuie să reformăm și informatizăm această instituție vitală pentru România", a precizat Remus Borza.

În opinia acestuia, „social-democrații ar trebui să învețe să comunice și să facă campanie electorală altfel de cum au făcut-o în ultimii 30 de ani. În era High-Tech și social media, PSD trebuie să învețe să comunice pe aceste platforme, să dea dovadă de mai multă creativitate, imaginație și dinamism pentru a-i recâștiga pe tineri, populația urbană și românii ce trăiesc în Diaspora. Pentru asta e nevoie ca PSD să se reinventeze, să-și schimbe leadershipul, comunicatorii și mesajele".

„Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar în primul rând pe mine. Dacă nu voi fi lăsat să spun ceea ce gândesc, cum am venit, așa o să și plec. Dacă voi observa că mă aflu într-un dezacord flagrant și ireconciliabil cu cei chemați să facă lucruri pentru țară, fără nicio problemă îi voi mulțumi premierului Dăncilă pentru onoarea pe care mi-a făcut-o de a-i fi consilier onorific chiar și pentru câteva zile", a spus deputatul Remus Borza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel