Protecția socială ia fața agriculturii. 30% din subvenții au mers acolo

Agricultura românească, a cărei performanță a fost încetinită deoarece peste 30% din subvenții au mers spre protecție socială, are un ministru care ”face risipă de energie din dorința de a realiza ceva”, potrivit președintelui Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu. ”Nu întotdeauna sumele primite au fost suficiente pentru dotarea exploatațiilor agricole.”

"Nu întotdeauna banii au fost alocați acolo unde trebuie. S-au pierdut foarte mulți bani și încă se mai pierd. Sume foarte mari au mers în protecție socială, cred că peste 30% de fondurile absorbite. Asta a încetinit performanța și din acest motiv nu întotdeauna sumele respective au fost și suficiente ca să îți dea posibilitatea, într-un timp relativ scurt, să îți poți dota exploatația agricolă. Sperăm că va veni și ziua în care de la un pupitru să poți să îți dirijezi întreaga activitate din exploatație", a declarat, marți, Laurențiu Baciu, într-o conferință de specialitate, informează Agerpres.

Acesta a explicat că subvențiile alocate doar în protecția socială a agricultorilor reprezintă "bani care nu se mai întorc".

"Îți dau dumitale niște bani, care nu ai nicio obligație, îi mănânci, ai luat o rochiță și atât. Înapoi nu se mai întoarce nimic, iar pentru o evoluție sănătoasă banul trebuie să circule și trebuie să producă în fiecare zi. Acei bani nu mai produc nimic. (...) Gândiți-vă că din cele 10 milioane de hectare, trei milioane de hectare sunt ale celor despre care vorbesc, cu unu, două sau cu trei hectare. Agricultorul care a avut două hectare acum 7-8 ani, tot două hectare are și acum", a adăugat Laurențiu Baciu. 

[citeste si]

Întrebat dacă este mulțumit de noua conducere de la Ministerul Agriculturii, șeful LAPAR a menționat că "ministrul face risipă de energie din dorința de a realiza ceva", deși deocamdată nu are echipă.

"N-aș vrea să spun eu prea multe, pentru că nu sunt eu în măsură dacă stăpânește sau nu situația ministrul Agriculturii, dar cred că în afară de voință și energie, nu are echipă care să îl ajute.(...) Pot să zic că face risipă de energie din dorința de a realiza ceva, dar nu are echipă. Probabil că o să și-o formeze, însă a fost într-o perioadă în care trebuia să ia foarte multe decizii prioritare și din păcate nu a avut cu cine", a spus președintele LAPAR.

Nu în ultimul rând, Laurențiu Baciu a subliniat că este nemulțumit de modificările aduse Legii 619/2015 privind criteriile de eligibilitate, condițiile specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți, apreciind însă faptul că fermierii și-au primit plățile integrale aferente anului 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel