Protecţia Consumatorilor a amendat cu 900.000 de lei Mega Image

Protecţia Consumatorilor a amendat cu 900.000 de lei Mega Image.

Alegeri prezidentiale 2024

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de 900.000 de lei retailerului Mega Image SRL şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, potrivit unui comunicat remis vineri.

'În perioada 7 - 8 august 2023, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a verificat modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în lanţul de magazine aparţinând retailerului SC Mega Image SRL', se precizează în comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Conform sursei citate, echipele de comisari au controlat 64 de locaţii din regiune, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat următoarele sancţiuni: 90 amenzi contravenţionale în cuantum de 900.000 lei, 12 avertismente, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor în 11 locaţii, oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, şi propunerea încetării practicilor comerciale înşelătoare, pentru 4 locaţii.

'Când vorbim de dublu standard la nivel european, nu ar trebui să facem referire numai la produse. Consumatorul român nu este tratat la fel ca cel din ţările în care unii operatori economici îşi au originile. Dacă cei de acasă merită ce este mai bun, pare că cei de peste hotare, din România, pot fi trataţi altfel şi, credem noi, cu mai puţin respect. Aceşti giganţi financiari ar trebui să citească povestea lui Cuza, cu ocaua mică şi ocaua mare. Poate, în ghidul de bune practici pe care marii retaileri refuză să-l semneze, ar trebui introdusă şi povestea de mai sus', a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Principalele abateri constatate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au fost: comercializarea unor produse fără a avea etichetă cu data deschiderii, comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită şi nerespectarea temperaturii de păstrare pentru produse alimentare.

Totodată, comisarii au constatat neconcordanţe între preţul produselor afişat la raft şi cel de la casa de marcat, condiţii igienice precare pentru depozitarea produselor alimentare, comercializarea unor produse fără a avea menţionate, pe etichetă, informaţiile în limba română, comercializarea unor produse congelate cu acumulări de gheaţă în exces şi nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor finite calde. Pe lista de abateri se menţionează: neafişarea preţului produselor, la locul de comercializare şi comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, inclusiv a unor preparate finite, din zona gastro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel