Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 282.500 lei comercianţilor din Piaţa Delfinului

Comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov au efectuat marţi 30 de acţiuni de control în Piaţa Delfinului, în urma cărora au aplicat 36 de amenzi contravenţionale în cuantum de 282.500 lei şi 3 avertismente. 

Controalele efectuate au vizat respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea articolelor textile şi a produselor alimentare, conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În urma controalelor, a fost retrasă definitiv de la comercializare cantitatea de 1.034,765 kg şi 12 litri produse alimentare, în valoare de 24.732,975 lei, şi s-au oprit temporar de la comercializare 3.364 produse nealimentare în valoare de 105.127,4 lei. Motivele pentru care s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman au fost următoarele: produse cu data limită de consum depăşită; produsele nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principalele elemente de identificare şi caracterizare; condiţii de depozitare necorespunzătoare; produsele nu erau însoţite de documente de provenienţă; schimbarea stării termice a produselor; igienă şi spaţii de depozitare necorespunzătoare.

'Cu ocazia acţiunilor de control desfăşurate s-a propus măsura complementară de închidere pe o perioadă de până la 6 luni pentru 5 operatori economici şi o măsură de încetare a practicii comerciale înşelătoare. De asemenea, pentru un operator economic s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor', se menţionează în comunicat. Potrivit sursei citate, au fost verificaţi 10 operatori economici, ocazie cu care au fost identificate la comercializare un număr de 3.364 produse nealimentare (produse textile, paltoane, bluze, fuste, căciuli, şosete, pulovere, bustiere), în valoare de 105.127,4 lei, la care s-au constatat următoarele deficienţe: lipsă traducere în limba română a compoziţiei fibroase, lipsa etichetare produse. Operatorii economici au fost sancţionaţi pentru încălcarea dispoziţiilor Regulamentului CE 1007/2011 .

Totodată, au fost verificaţi 19 operatori economici care comercializau alimente, ocazie cu care au fost identificate la comercializare diferite produse alimentare ( jumări, slănină, cârnaţi, caşcaval afumat, smântână, urdă, brânză) cu data limită de consum depăşită, produse depozitate în condiţii necorespunzătoare, peşte neetichetat în totalitate şi fără documente de provenienţă şi diverse produse alimentare (cârnaţi, mici, carne) fără elemente de identificare şi caracterizare, dar şi fără termene de valabilitate. Totodată, a fost constatată o depozitare necorespunzătoare a alimentelor, direct pe paviment. Operatorii economici au fost sancţionaţi pentru încălcarea dispoziţiilor OG 21/1992 rep 2 şi Legea 363/2007. Pentru un operator economic au fost întocmite invitaţii urmând ca acesta să se prezinte la sediul CRPCR Bucureşti - Ilfov, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel