Sâmbătă, 10 august a.c., Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) va asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor, cu ocazia celor două manifestaţii care vor avea loc în Capitală, ambele fiind declarate şi avizate în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice.
Organizatorii au comunicat faptul că începând cu ora 14.00, până la ora 22.15, va avea loc o adunare publică în Piaţa Victoriei, iar între orele 17.00 - 21.00, o alta manifestaţie în Piaţa Revoluţiei. Prezenţa jandarmilor la aceste manifestaţii publice este o obligaţie legală şi are ca scop asigurarea unui cadru de siguranţă pentru participanţi şi a tuturor condiţiilor care să permită cetăţenilor exercitarea neîngrădită a drepturilor şi a libertăţilor garantate de Constituţia României.
"Echipele de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente pentru menţinerea permanentă a legăturii cu organizatorii şi participanţii şi ne bazăm pe colaborarea cu aceştia pentru a-i îndepărta pe cei care provoacă sau instigă la violenţă.
Facem apel la toţi participanţii la aceste adunări publice să manifeste paşnic, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial. Din raţiuni de siguranţă, participanţii la manifestaţii sunt rugaţi să nu deţină bagaje sau genţi voluminoase şi să se îndepărteze de persoanele sau grupurile care au intenţia de a periclita buna desfăşurare a evenimentelor", transmite Jandarmeria Bucureşti.
- începând cu ora 14.30, în funcţie de sosirea participanţilor, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, iar circulaţia va fi permisă pe Str. Arh. Ion Mincu;
- începând cu ora 14.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe o bandă, respectiv două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, iar pe Str. Paris se va circula cu viraj dreapta către Statuia Aviatorilor, fără a fi permis accesul în Piaţa Victoriei, dinspre Str. Berzei şi Bd. Ion Mihalache.
- între orele 17.00 - 22.15, se va restricţiona traficul rutier în Piaţa Victoriei, până la ocuparea perimetrului delimitat de: prelungirea Bd. Aviatorilor, Şos. Kiseleff, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Calea Victoriei, intersecţia Bd. Lascăr Catargiu şi Bd. Iancu de Hunedoara, cu păstrarea unei zone de protecţie în care traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat, după cum urmează:
- pe Str. Paris, segmentul cuprins între Bd. Aviatorilor şi Str. Duliu Zamfirescu;
- pe Str. Duliu Zamfirescu, segmentul cuprins între Str. Paris şi Str. Louis Blanc;
- pe Str. Louis Blanc, segmentul cuprins între Str. Paris şi Bd. Iancu de Hunedoara;
- breteaua Iancu de Hunedoara, de la intrarea în pasaj până la Piaţa Victoriei;
- trotuarul şi banda I de circulaţie de pe Bd. Aviatorilor, sensul de mers dinspre Piaţa Romană către Statuia Aviatorilor, segmentul din faţa Guvernului României;
- Bd. Ion Mihalache - Bd. Mareşal Averescu - Bd. Mărăşti - Piaţa Montreal - Şos. Bucureşti-Ploieşti;
- Bd. Aviatorilor - Bd. Beijing - Str. Nicolae Caramfil - Bd. Aerogării - Şos. Bucureşti-Ploieşti.
În funcţie de evoluţia situaţiei operative şi de numărul participanţilor, Brigada rutieră va comunica şi alte restricţii ale traficul rutier de pe alte artere care converg spre Piaţa Victoriei.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule:
* să oprească ori să staţioneze doar în locurile special amenajate;
* să îşi păstreze calmul în cazul în care se află în zone aglomerate;
* să respecte semnalele şi recomandările poliţiştilor rutieri care se află în punctele de deviere;
* să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun;
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.
Harta cu restricţii şi rute ocolitoare poate fi consultată pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro
Pentru asigurarea măsurilor de prevenire, monitorizare şi gestionare a eventualelor situaţii de urgenţă care pot apărea pe timpul manifestaţiei, IGSU va avea dislocate, în teren, echipaje de intervenţie specifice stingerii incendiilor şi acordării asistenţei medicale de urgenţă.
***
"În vederea asigurării transparenţei şi corectei informări a populaţiei, pentru ziua de sâmbătă, 10 august 2019, în Piaţa Victoriei va fi amplasat un Punct de comunicare publică unde comunicatorii Jandarmeriei, Poliţiei şi Pompierilor vă vor informa permanent despre dinamica misiunilor noastre", transmite Jandarmeria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News