Protest al pensionarilor cu dizabilități în Piața Victoriei: Nemulțumiți de diminuarea pensiilor cu până la 80%

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Luni, între orele 10:00 și 14:00, pensionarii cu dizabilități din întreaga țară participă la un protest organizat în Piața Victoriei de Federația Consiliul Național al Dizabilității din România. Manifestanții își exprimă nemulțumirea față de diminuarea pensiilor cu procente semnificative, cuprinse între 40% și 80%, în urma aplicării noilor prevederi legislative.

Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilității din România, a subliniat că, deși prezența la protest nu va fi una masivă din cauza stării de sănătate a multora dintre cei afectați de noile legi, fiecare persoană care a ieșit în stradă reprezintă o voce importantă pentru această cauză.

"Persoanele care protestează sunt oameni cu handicap, cu afecțiuni grave sau boli cronice, expunându-se unor riscuri majore. Faptul că sunt forțați să protesteze arată cât de mare este problema", a declarat Tontsch.

Protestatarii susțin că pensionarii cu dizabilități care au lucrat în condiții speciale și au îndeplinit stagiul de cotizare prevăzut de lege se confruntă acum cu o reducere drastică a pensiilor. Potrivit Danielei Tontsch, aceștia își văd drepturile „amputate", deoarece pensiile, considerate un drept de proprietate, sunt înlocuite cu ajutoare sociale. "Guvernanții doresc să transforme pensiile într-un ajutor social, în loc să respecte drepturile câștigate", a adăugat aceasta.

Incoerență guvernamentală în abordarea problemei

Președintele Consiliului a criticat incoerența Guvernului în gestionarea acestei situații. Tontsch a explicat că, inițial, premierul a promis elaborarea unei legi distincte care să corecteze inechitățile din sistemul de pensii pentru persoanele cu dizabilități.

Ulterior, a fost creat un grup de lucru la Ministerul Muncii, iar premierul a anunțat discuții cu Comisia Europeană pentru a soluționa problemele. Cu toate acestea, în loc de măsuri concrete pentru îndreptarea situației, Consiliul Național al Dizabilității a primit recent propuneri de modificare a Legii 448/2006, care vizează protecția persoanelor cu dizabilități, dar nu oferă soluții pentru problema pensiilor.

"Vor să ne anuleze un drept câștigat și să-l înlocuiască cu un ajutor social. Legea pensiilor garantează un drept câștigat, iar noi nu putem accepta substituirea acestuia cu ajutor social", a declarat Tontsch.

Legea 360/2023 afectează grav pensiile persoanelor cu dizabilități

Federația Consiliul Național al Dizabilității consideră că modificările aduse de Legea 360/2023 anulează recunoașterea stagiilor de cotizare reduse pentru persoanele cu dizabilități. Conform noii formule de calcul, stagiul de cotizare este stabilit uniform la 25 de ani, fără a se ține cont de reducerile acordate anterior persoanelor cu dizabilități grave și accentuate. Acest lucru duce la o diminuare semnificativă a pensiilor.

Mai mult, persoanele cu dizabilități care vor ieși la pensie conform noilor reguli vor avea pensii mai mici decât indemnizația socială minimă de 1.200 de lei. "Este inacceptabil ca o categorie atât de vulnerabilă să fie afectată într-un mod atât de drastic de o lege care ar trebui să protejeze drepturile câștigate". se arată în comunicatul remis presei.

Protestul pensionarilor cu dizabilități subliniază nevoia urgentă de corectare a legislației, astfel încât aceste persoane să nu fie private de drepturile lor și să nu fie forțate să trăiască cu pensii mult diminuate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel