Am fost sâmbătă la protestul anti-botniță din Piața Universității.
Cum am ajuns, am primit o fotografie cu o fetiță, cu masca sub nas, care plângea. De altfel, este imaginea cu care s-a dorit emoționarea oamenilor. Desigur, nu știm de ce plângea fetița din fotografie, dar știm că foarte mulți copii plâng în prima zi de școală și se agață cu putere de părinți, lucru pe care-l fac încă de pe vremea când nu era coronavirusul. Că așa-s copiii de când lumea și pământul. Plâng în prima zi de școală, mai ales în clasa întâi.
Am ajuns în Piața Universității când avocata Diana Iovanovici-Șoșoacă ținea un discurs pe scenă. La câte urale au fost părea că vorbește liderul protestelor. Vă las câteva declarații de-ale sale pentru a vă face o idee despre ce s-a discutat:
Cine ne-a interzis manifestațiile?! Un secretar de stat, nici măcar un premier! Demisia Arafat!
Noi suntem singura opoziție, noi, oamenii de aici!
Arafat, să te ferească Dumnezeu să te întâlnești cu mine! Ia-l pe Iohannis, Anisie, Orban, Tătaru și plecați dracului din România!
Ce se întâmplă este tentativă de omor la adresa poporului român. Jos Guvernul!
Iliescu, ești cel mai mare tiran al tuturor timpurilor. Tu ai început mizeria, nenorocitule și ne-ai adus în halul în care nu mai avem țară!
Nu mai avem popor, nu mai avem copii! Ăsta e principalul vinovat și trădător. Am ajuns acum la Iohannis, cel mai mare trădător al României de astăzi!
Toate partidele pe care le știți de 30 de ani, ștergeți-le de pe fața pământului! Acum ne omoară copiii pentru că noi nu mai avem opoziție!
VEZI ȘI: PANDEMIE. Streinu-Cercel: În șapte-opt săptămâni e GATA! Cine nu vrea, TREBUIE SĂ-ȘI ASUME!
A fost momentul când lumea a strigat: ”toate partidele, aceeași mizerie”.
Discursul avocatei s-a terminat imediat după ce a dat foc unei măști de protecție. Poporul i-a scandat numele preț de câteva minute, iar avocata a început să plângă. A fost cel mai apreciat moment al show-ului. Frenetic moment oricum.
A urcat apoi pe scenă Răzvan Constantinescu. De altfel, a fost singurul medic care a ținut un discurs. Medicul gastroenterolog, cel care, la un moment dat, se oferise voluntar să se infecteze cu ”virusul vieţii”, a ținut și el un discurs din care redăm câteva idei:
Lăsați-ne copiii în pace! Testările și raportările sunt niște aberații. Nu au legătură cu medicina și știința.
Copiii nu fac boala. Nu există. Ei sunt asimptomatici.
Asimptomaticii nu transmit boala. Dacă eu sunt infectat acum, nu vă pot transmite boala.
Niciodată în istorie nu a putut fi oprită prin carantinare și mască.
Nouă ne pasă de țară și de Dumnezeu.
Apoi a urmat Cristian Filip, președintele Alianței Părinților din România. Vreo câteva minute a mulțumit celor prezenți care au venit să împărtășească acolo o stare de libertate.
A venit rândul unei fetițe: Ramona Mihaela de la Piatra Neamț. ”Mama mea a mers la director pentru a face o cerere să nu port mască. Am fost la ora de engleză, iar profesoara, fiind mai fricoasă de virusul ăsta, mi-a zis să port mască. I-am zis că mama a făcut cerere și apoi a început să predea ora. N-o mai zis nimic. Apoi mi-a zis că dacă nu port mască, mă dă afară de la ora de engleză”.
Aici a intervenit mulțimea cu un mare ”huoooo! Să-i fie rușine!”.
”Doamna mi-a zis că dacă nu port mască, mă va muta într-o bancă unde nu e nimeni! Nimeni, nimeni, nimeni”, a mai spus fetița.
Au mai fost niște eleve, de vreo 10 ani, care strigau pe scenă: ”Jos Iohannis!”, ”Jos comunismul!”.
Apoi a urmat profesorul Florin Palas care strigat ”Jos, Guvernul!” și a dat niște lecții ”aproape medicale” despre cum masca ne îmbolnăvește. ”E o continuare a experimentului Pitești. Nu mai putem tolera așa ceva! Jos comunismul!” ”Arafat și Rafila nu înțeleg nimic”, a mai spus Palas dându-și cu părerea despre ineficiența măștii ca și cum el înțelege totul.
”Proștii pot fi conduși mai ușor. Jos Guvernul!”, a încheiat Palas.
Bună seara, oameni frumoși din lagărul România condus de Klaus Werner Iohannis.
Aici a fost o pauză de ”huoooo”, moment în care cineva anti-botniță a strigat: ”Satanistul! La pușcărie! Mu#e”
Să continuăm din Chitic:
Dragii mei, sunteți minunați! Aici, acum 31 ani, s-a murit pentru libertate și pentru demnitate. Acum trebuie să facem același lucru: să apărăm libertatea cu prețul vieții noastre.
Ne-au luat libertatea de a vorbi cu Dumnezeu în casa lui. Jos dictatura! Nu putem să ne împărtășim! Jos botnița! Masca este doar o mascaradă. Un instrument de supunere.
A fost cel mai radical discurs. O înțeleg și pe femeia care venise așa nervoasă spre mine. Când cumva ești îndemnat la ură împotriva măștii, normal că te apuci să te iei de oameni care poartă o hârtie agățată de urechi.
Apoi, avocatul Dan Chitic s-a supărat că un video transmis pe Facebook i-a fost șters de pe rețeaua de socializare. Am o nedumerire: când a zis că trebuie să ne apărăm libertatea cu prețul vieții, s-o fi referit la faptul că Piața Universității devenise un posibil focar de Covid-19 și scapă cine poate? Nu de alta, dar la cât s-a strigat acolo, săreau particule în toate direcțiile. Doar întreb. Și când mă gândesc că au fost și copii acolo care luni merg la școală… Dar nu mă gândesc eu, să se gândească ei când vor plânge pe la ușile spitalelor. Bun... avem deja primul copil cu COVID-19 internat la Terapie Intensivă. Și asta în condițiile în care băiețelul nu s-a îmbolnăvit la școală, asta în condițiile în care școlile au fost închise când s-a infectat micuțul.
”Recunosc. Am luptat pentru Arafat în urmă cu mulți ani. Recunosc și regret fapta! Arafat condamnat!”, a terminat avocatul plin de patimă.
Pompiliu Diplan, ”luptător anti-dictatura sanitară”, a zis, cu referire la mască: ”genocid! Povestea cu măștile este un ritual pentru a face din țânțar armăsar”. Pompiliu s-a lăudat că a avut ”această răceală”. ”A băut și maică-mea după mine și nu a avut nimic”, a spus starul protestului. ”Să nu vă mai aud că tresăriți că aveți temperatură!”, a mai zis Pompiliu.
A urmat o elevă de clasa a cincea care s-a plâns că, din cauza măștii, a greșit un calcul de clasa întâi. ”De fapt, am greșit mai multe calcule de clasa întâi, deși sunt a cincea. Nu mă pot concentra. Era să mă sufoc cu masca! A venit doamna la mine să mă certe că de ce mi-am dat-o jos! Jos masca! Vreau să vă mai zic că sfânta cruce este cea mai bună armă”, a zis fetița care s-a închinat și apoi a coborât de pe scenă.
Ce-i drept, la protest, mulți aveau cruci mari de lemn în mână. La un moment dat, uitându-mă spre dreapta, am dat nas în nas cu Fecioara Maria. O femeie căra o icoană înaltă de vreo 50 centimetri.
Apoi a urmat un alt luptător pe scenă care striga că sunt 6000 de oameni în Piața. După, s-a răzgândit și a zis: ”Vă garantez că suntem 7000, dar suntem noi mai îngăduitori și lăsăm de la noi!” De fapt, erau vreo 3000 de oameni.
”Masca ne îmbolnăvește creierul!”, a strigat o femeie.
Nu știu cine a mai urcat pe scenă, dar a tras concluzia zilei despre ce se va întâmpla cu miile de oameni prezenți...: ”Să ne bucurăm că nimeni de aici nu are mască pe față. Vă spun un secret: deși Piața Universității este plină cu mii de oameni, nu se va descoperi aici un focar de Covid-19”.
A fost invocat Dumnezeu de nu știu câte ori. ”Suntem grădina Maicii Domnului! Cu noi este Dumnezeu!”, a strigat Pompiliu Diplan. Toată adunarea l-a urmat: ”Cu noi este Dumnezeu!”
Am văzut mulți oameni care se pupau și se luau în brațe. Am văzut oameni care scandau unul lângă altul. Am văzut copii aduși de părinți să strige ”Jos comunismul, jos Iohannis!”, copii care se întorc luni la școală după ce au stat printre atâția oameni. Am văzut oameni care tușeau lângă copii. Acum să vedem cum ieșim din asta... vorba protestatarilor:
”Ori învingem, ori murim!” Vedem peste câteva zile la cât va crește numărul infectărilor și vedem atunci dacă învingem sau murim pe la Terapie Intensivă. Desigur, dacă mai găsim locuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu