Un protest uriaș are loc pe străzile din Iași. Agricultorii sunt nemulțumiți pentru că nu au primit despăgubirile de secetă.
Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII”-”DĂ-TE PE BRAZDĂ” IAȘI sunt organizatorii marșului cu utilaje agricole în Municipiile Iași, Vaslui și Botoșani. Protestul dorește să exprime strigătul fermierilor privind 'tergiversarea acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020 și întârzierea plății procentului rămas de plată pentru culturile de toamnă din anul 2019.'
'CEREM IMPERATIV PRIM MINISTRULUI, DOMNULUI FLORIN-VASILE CÎȚU SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRILE PENTRU CULTURILE CALAMITATE DIN SUME IDENTIFICATE LA PROPUNEREA ALIANȚEI PENTRU AGRICULTURĂ ȘI COOPERARE. Vă rugăm să popularizați demersurile noastre având în vedere situația extrem de gravă a Agriculturii din zonele de EST, SUD-EST și SUD a țării, zone grav afectate de seceta din anul agricol 2019-2020', susțin fermierii ieșeni.
VIDEO:
Fermierii mai arată că protestul se desfășoară în condițiile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea si desfășurarea adunărilor publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 25 septembrie 1991) și este autorizat de către autorități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu