Organizatorii turneului de tenis de la Roma au fost criticaţi în reţelele de socializare după ce campionul la simplu masculin, sârbul Novak Djokovic, a încasat un premiu mai mare cu 10 euro decât campioana de la simplu feminin, românca Simona Halep, transmite Reuters.
Djokovic, care l-a învins luni în finală pe argentinianul Diego Schwartzman, cu 7-5, 6-3, obţinând al 36-lea său titlu ATP Masters 1.000, a primit un cec de 205.200 euro, în timp ce Halep a fost recompensată cu un premiu cu 10 euro mai mic pentru titlul în turneul Premier 5, în urma unei finale în care Karolina Pliskova (Cehia) s-a retras din cauza unei accidentări la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.
Organizatorii turneelor de Mare Şlem au optat pentru a oferi premii egale la masculin şi feminin, însă fanii au deplâns situaţia de la Roma, unde premiul Simonei Halep a fost frustrant de aproape ca al lui Djokovic, însă nu egal.
Oamenii care au făcut diferenţa la premii sunt misogini. Punct, a scris pe Twitter un iubitor al tenisului.
Parcă zici că dacă au avut aşa mare nevoie de acei 10 euro pentru a se simţi mai bărbaţi, în iad cu ei, a scris altul.
Anul trecut, la Roma, campionul Rafael Nadal a primit un cec de 958.055 euro, aproape dublu faţă de campioana Karolina Pliskova.
Impactul financiar al pandemiei de coronavirus a redus premiile totale la masculin la 3,47 milioane euro, iar la feminin la 1,69 milioane euro, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu