Protest împotriva lui Viktor Orban la Budapesta: "Pleacă!"

Premierul Ungariei, Viktor Orban
Premierul Ungariei, Viktor Orban

Un protest împotriva premierului Viktor Orban a avut loc duminică după-amiază la Budapesta. 

Mii de persoane, între care numeroase cadre didactice şi studenţi, au manifestat duminică la Budapesta pentru a protesta împotriva politicii guvernului condus de premierul Viktor Orban şi a cere creşteri salariale în faţa unei inflaţii galopante, relatează Reuters.

"Fără profesori nu există viitor!", "Orban, pleacă!", se putea auzi printre numeroase sloganuri, în timp ce profesorii, ale căror retribuţii sunt mici, se consideră abandonaţi de executiv în faţa unei inflaţii feroce care a atins 20% în septembrie.

Premierul naţionalist Viktor Orban s-a angajat duminică "să păstreze stabilitatea economică" a ţării, în timp ce Uniunea Europeană se scufundă, potrivit lui, "într-o criză financiară şi economică".

"Un război în Est şi o criză economică în Vest", a spus el jurnaliştilor la Zalaegerszeg, localitate situată la aproximativ 200 km de Budapesta, unde a participat la sărbătoarea naţională de comemorare a revoltei ungare împotriva URSS în 1956.

"În 1956, noi am aflat că unitatea este necesară în vremuri dificile. Ne vom păstra stabilitatea economic, va exista un loc de muncă pentru fiecare, ne apărăm principiul unui scut tarifar la facturile la energie, familiile nu vor fi lăsate să se descurce singure", a asigurat el.

Planul la energie decis de guvern în faţa crizei energetice europene apăsă greu asupra finanţelor publice. 

Viktor Orban a criticat chiar duminică Uniunea Europeană. Declarația completă

Premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, a acuzat duminică Bruxellesul că "trage" indirect asupra Ungariei prin seria sa de sancţiuni împotriva Rusiei, calificate de Budapesta drept "bombă" asupra economiei, potrivit France Presse.

"Să nu ne facem griji pentru cei care trag asupra Ungariei ascunşi în umbră, de undeva din turnurile de pază de la Bruxelles", a declarat el într-un discurs rostit la Zalaegerszeg (vest), cu ocazia sărbătorii naţionale de comemorare a revoltei din Ungaria împotriva URSS în 1956.

"Ei vor sfârşi acolo unde au sfârşit şi predecesorii lor", a adăugat Orban, prezicând Uniunii Europene o soartă similară celei a blocului sovietic, care s-a prăbuşit între 1989 şi 1991.

Acest discurs este un ecou al lansării la jumătatea lunii octombrie a unei "consultări naţionale" cu privire la sancţiunile europene împotriva Moscovei, pe care Viktor Orban nu încetează să le blameze chiar dacă a votat pentru ele alături de partenerii săi europeni.

Mesaje contra sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană



În capitală şi în restul ţării, postere au fost afişate cu un mesaj flancat de o rachetă:" Sancţiunile Bruxellesului ne ruinează!"

"Război la porţile noastre, criză financiară şi încetinire economică în UE, invazie a migranţilor în sud, trebuie să facem faţă unor probleme multiple", a declarat premierul ungar duminică, asigurând că "guvernul său puternic şi unit" va depăşi această încercare.

De la începutul conflictului în Ucraina, Ungaria - puternic dependentă de importurile de hidrocarburi ruseşti - a avut grijă să păstreze relaţii bune cu Kremlinul pentru a continua să primească gaze şi petrol, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel