Duminică, la ora 17:00, a avut loc un protest în fața sediului DNA. Oamenii s-au strâns și au strigat că vor demisia Laurei Codruța Kovesi.
Românii care au ieșit în stradă au spus că sunt revoltați după ce au ascultat înregistrările despre ce se întâmpla la DNA Ploiești.
"Vrem o justiție corectă și dreaptă! Se fac dosare doar la comandă", a spus unul dintre oamenii care au venit la protestul din fața DNA. La eveniment a participat și Cezar Cătălin Avrămuță, "stegarul dac".
Amintim că și sâmbătă a avut loc un protest împotriva preşedintelui Klaus Iohannis în faţa Palatului Cotroceni, printre participanţi numărându-se şi deputatul PSD Liviu Pleşoianu, care şi-a exprimat nemulţumirea că şeful statului "o acoperă" pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cei prezenţi au fluturat steaguri tricolore şi au solicitat demisia preşedintelui. De asemenea, unii dintre ei au ținut în mână portocale.
[citeste si]
La manifestaţie a participat şi fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, care a spus că a venit la protest să îşi apere drepturile, "aşa cum fiecare cetăţean român trebuie să o facă". De asemenea, au fost prezente şi câteva persoane care o susţin pe Laura Codruţa Kovesi, printre care şi jurnalistul Mălin Bot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu