Protest în Piaţa Victoriei, miercuri

imagine cu rol ilustrativ
imagine cu rol ilustrativ

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează miercuri în Piaţa Victoriei faţă de intenţia autorităţilor de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care, potrivit transportatorilor, ar menţine pirateria în sector. 

Potrivit COTAR, la protestul care se va desfăşura în intervalul orar 6:00-18:00 în Piaţa Victoriei ar putea participa 5.000 de maşini. 

"Cerem Guvernului să renunţe la OUG pentru legalizarea pirateriei în transportul rutier de persoane şi nu înţelegem de ce un vicepremier îi asigură pe 'piraţi' că le va rezolva problema prin OUG şi explică necesitatea legiferării prin ordonanţe de urgenţă ca necesitate, motivând urgenţa prin faptul că preşedintele României trimite legile Parlamentului înapoi, pentru modificare. Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării şi vicepremier, a făcut declaraţii din care reiese că s-a ocupat direct de construirea cadrului legislativ pentru menţinerea pe piaţă a platformelor care fac de mai mulţi ani transport ilegal, neautorizat şi nefiscalizat, iar protestul nostru este împotriva acestor practici care deja sunt la vedere", a declarat Teodor Peşteleu, preşedintele COTAR-CNTR- filiala Timiş, într-un comunicat de presă. 

Ce reclamă protestatarii



Reprezentanţii transportatorilor arată, în context, că nu există nicio urgenţă care să justifice adoptarea unei ordonanţe care să reglementeze noi forme de transport rutier de persoane. 

"Dacă se doreşte un transport alternativ, acceptăm să fie un capitol distinct în Legea 38/2003, unde să se prevadă şi această activitate, să fie limitată, să respecte aceleaşi reguli ca şi noi, în ceea ce priveşte autorizarea, controlul şi fiscalizarea, precum şi un număr limitat de maşini, ca şi noi. Dar modificarea legislativă să se facă în Parlamentul României, trecând prin toate etapele de legiferare, nu prin OUG. Oricât de mult îşi doresc unii să desfiinţeze firmele care funcţionează legal, pentru a introduce pe piaţa românească alte companii, chiar apelând la Guvernul României pentru a schimba cadrul legislativ în favoarea lor, aceştia ar trebui să-şi amintească lucruri esenţiale legate de companiile care până acum au practicat pirateria: reprezentanţii uneia dintre firmele care încalcă simultan legislaţia din România - şi care au generat exact acelaşi tip de scandal, pe exact aceleaşi principii, în toate ţările lumii - se apără spunând că plătesc taxe şi impozite statului român.

Doar că uită să specifice în ce cuantum şi cu respectarea căror legi, dintre toate cele pe care le respectăm noi, transportatorii autorizaţi. Diferenţa între 26.000 de euro în ultimii 4 ani - cât a cotizat realmente respectiva firmă la bugetul statului - şi 20 de milioane de euro pe an - cât declară aceeaşi firmă că ar fi plătit, este măcar un punct de pornire pentru o analiză corectă a situaţiei reale a transporturilor rutiere de persoane, pentru politicienii care s-au grăbit să-şi adauge acest scandal la campania electorală", se mai arată în comunicatul citat. 

În ultima lună, transportatorii au organizat mai multe proteste în capitală acuzând pirateria din sector. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel