Urmărește emisiunea live


Protest la fabrica Nokia din Jucu. Angajaţii s-au solidarizat cu un angajat acuzat de furt

Nokia
Nokia
Alegeri prezidentiale 2024

Angajaţii care au lucrat în schimbul de noapte la fabrica Nokia din Jucu au întrerupt activitatea pentru câteva zeci de minute în semn de solidaritate cu un coleg acuzat de firma de pază că ar fi vrut să fure baterii de telefoane mobile.

Unul dintre angajaţii fabricii, Bogdan Colceriu, a declarat marţi că un coleg al său din schimbul de noapte a fost scos din fabrică după miezul nopţii de către agenţii firmei de pază Securitas, deşi reprezentanţii Serviciului de Resurse Umane al fabricii îi permiseseră acestuia să intre în schimb.

"Un angajat de pe linia de producţie de la fabrică, Iulian Chira, din Dej, fost dat afară din fabrică după miezul nopţii şi trimis acasă de către agenţii de pază de la Securitas. Noi am întrerupt activitatea în semn de solidaritate cu el şi de protest faţă de acest abuz. Colegul nostru a fost acuzat că ar fi vrut să fure baterii de telefon, dar nu s-a dovedit nimic, iar de la Resurse Umane i-au permis să intre în schimb. Adică Nokia îi dă voie să lucreze şi vine firma de pază şi îl scoate afară? Nu se poate aşa ceva", a spus Colceriu.

La insistenţele angajaţilor, în jurul orei 03.40, directorul de producţie al fabricii, Florin Tulcan, a intervenit, astfel că angajatul scos din fabrică a fost readus în unitate, reluându-şi activitatea.

Potrivit sursei citate, conflictul ar fi izbucnit duminică, atunci când agenţii de pază ar fi găsit mai multe baterii de telefoane mobile ascunse într-o imprimantă şi l-au acuzat pe Chira că ar fi vrut să le fure, dar acesta a negat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel