PROTEST în Piața Universității. 40 de sancțiuni în valoare de 50.000 de lei, aplicate de jandarmi

Jandarmii au dat amenzi de zeci de mii de lei în urma protestului de aseară din Capitală. 

Jandarmii bucureşteni au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.000 de lei, participanţilor la manifestaţia din Piaţa Universităţii care au protestat joi faţă de restricţiile impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde, scrie Agerpres. 

"În data de 28 octombrie, începând cu ora 20,00, în Piaţa Universităţii, s-a desfăşurat o adunare publică de protest iniţiată în mediul online, fără a întruni condiţiile impuse de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Jandarmii fac mai mult verificări 



Potrivit sursei citate, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare şi aplicarea măsurilor care se impun.

Câteva zeci de persoane au protestat, joi seară, în Piaţa Universităţii, faţă de restricţiile impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde.

Traficul a fost blocat 

Vă reamintim, câteva zeci de persoane au protestat, joi seară, în Piaţa Universităţii împotriva restricţiilor impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde.

Manifestanţii au pătruns pe carosabil şi au blocat traficul rutier în zonă, flutură steaguri tricolore şi poartă pancarte cu mesaje precum: "Libertate fără certificate", "OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii - n.r.) afară din ţară".

De asemenea, ei au strigat: "Nu cedăm, nu ne vaccinăm", "Unica soluţie, încă o revoluţie", "Libertate". La protest a fost prezent şi deputatul George Simion, copreşedintele AUR.

Nemulțumiți de restricțiile impuse

Mai multe sute de oameni au protestat la începutul lunii noiembrie în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei din Bucureşti, împotriva restricţiilor instituite în contextul pandemiei de COVID-19.

O parte dintre manifestanţi au blocat circulaţia rutieră în zona Piaţa Universităţii, unde s-a desfășurat o acţiune de protest organizată de Alianţa pentru Unirea Românilor.

De asemenea, o parte dintre protestatarii împotriva restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei s-au deplasat în marş din Piaţa Victoriei spre Palatul Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel