Protestele continuă și în prima zi de Crăciun.
Potrivit Antena 3, în jur de 100 de protestatari s-au adunat în ziua de Crăciun.
Protestul a fost anunţat începând cu ora 14:30.
Organizatorul susţine, conform sursei citate, că nu este posibil ca de Crăciun oamenii să stea cu mască şi, în plus, vrea să împartă cadouri copiilior defavorizaţi. Autorizaţia de protest ar fi până la ora 23:00.
Amintim că, potrivit surselor postului de televiziune Antena 3, șeful Jandarmeriei Române va fi audiat în dosarul deschis ca urmare a asaltului asupra Parlamentului din timpul protestelor orgainzate de AUR.
Amintim că, în această săptămână, mai mulți protestatari AUR au intrat în curtea Senatului unde au forța inclusiv intrarea în instituție.
Totodată, maşinile ambasadelor Japoniei şi Statelor Unite în România au fost vandalizate de către protestatari, în curtea Senatului.
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a informat că va face demersuri pentru identificarea şi sancţionarea organizatorilor şi participanţilor la protestul de la Palatul Parlamentului care au încălcat cadrul legal în vigoare.
CITEȘTE ȘI: Bilanț COVID: 598 de cazuri noi de persoane infectate, 29 de decese raportate
Până astăzi, 25 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.802.396 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.869 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.732.003 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până sâmbătă, 58.536 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.12.2021 (10:00) – 25.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 de decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ( 11 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Timiș și Municipiul București.
Dintre cele 29 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.
28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad și Timiș, înregistrate în luna noiembrie, respectiv decembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 27 de decese.
Din totalul de 29 de pacienți decedați, 27 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 70-79 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.373. Dintre acestea, 466 sunt internate la ATI. Dintre cei 468 de pacienți internați la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 47 sunt minori, 43 fiind internați în secții și 4 la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu