Nemulțumiți de politica guvernului britanic privind ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria de la 1 ianuarie 2014, un grup de inițiativă format din români și bulgari a decis să scoată oamenii în stradă la Londra. Protestul va avea loc luni, 9 decembrie, începând cu ora 13:00, la reședința premierului David Cameron, din 10 Downing Street.
Data protestului stabilită de grupul ce a luat ființă ca urmare a repetatelor abuzuri venite din partea autorităților britanice nu a fost aleasă întâmplător. În perioada 9-12 decembrie, premierul Cameron se va afla la Bruxelles, acolo unde va cere limitarea dreptului la liberă circulație în interiorul UE pentru cetățenii din țările mai sărace ale Uniunii, scrie stiridiaspora.com.
Organizatorii mizează pe participarea a câteva mii de persoane, care cer să le fie recunoscute drepturile pe care le au ca cetățeni ai Uniunii Europene.
„Discriminarea se manifestă la nivelul unei societăţi britanice nu doar printr-o retorică politică partizană, în căutare de capital politic, ci şi printr-o politică guvernamentală sistematică de negare a unor drepturi negociate de bun acord în cadrul Uniunii Europene, ce stabilesc în mod clar o egalitate de drepturi între cetăţenii Marii Britanii şi cei români şi bulgari”, a declarat Paul Suciu, Financial Reviewer, unul dintre organizatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu