Protest la STB: Gabriela Firea: 10 - 15 angajaţi stimulaţi politic au creat un pic de atmosferă

Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat luni, referindu-se la protestul unor angajaţi ai STB, nemulţumiţi că vor fi relocaţi de la autobaza din Pipera, că 10 - 15 salariaţi, 'stimulaţi politic', au creat 'un pic de atmosferă'. 

'Un coleg de-al dumneavoastră a spus că e un mare scandal acolo şi că e grevă, e miting, e dezastru. Nu e nici grevă, nici miting, nici dezastru. Vrem să construim spital metropolitan sau nu? Eu vreau să construim spital metropolitan, iar autobaza Pipera, precum şi celelalte autobaze nu sunt în proprietatea vreunui angajat. (...) E proprietatea municipiului şi dacă primarul general şi Consiliul General au propus şi s-a şi votat să se construiască acolo spitalul metropolitan, aşa se va întâmpla', a declarat Firea, întrebată despre protestul de la autobaza STB de la Pipera.

Ea a spus că directorul general al STB a fost în cursul dimineţii la autobaza din Pipera şi a discutat cu 100 din cei 500 de angajaţi care ţin de această autobază. 'Salariile sunt aceleaşi, sporurile sunt aceleaşi, condiţiile de muncă sunt aceleaşi, se relochează la celelalte autobaze. 10 - 15 angajaţi, stimulaţi politic bineînţeles, că am primit şi eu informaţia, (...) au creat un pic de atmosferă. Repet: 10 - 15 din 500 de angajaţi. Eu cred că proporţia spune totul. Ne dorim să demarăm cât mai rapid spitalul metropolitan. Eu îmi voi face birou acolo. Dacă vor să rămână şi colegii de la STB, pot să rămână, dar în timpul lor, pentru că în timpul serviciului trebuie să meargă să îşi facă treaba. Nu a fost perturbat transportul public în comun, prin urmare e pur şi simplu artificial tot ceea ce s-a întâmplat', a susţinut Gabriela Firea, după ce a participat la o întâlnire cu ministrul Mediului, Costel Alexe, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel