Un protest masiv se desfășoară miercuri, 26 august.
Fermierii din Constanța protestează miercuri, 26 august. Aceștia sunt nemulțumiți de modul în care Ministerul Agriculturii a gestionat criza generată de secetă.
Fermierii vor astfel să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că județul ar trebui declarat de autorități „zonă calamitată din punct de vedere agricol”. De asemenea, fermierii din Constanța cer plata urgentă a despăgubirilor.
Aceștia s-au strâns miercuri, 26 august, în Ciocârlia, județul Constanța, cu utilajele.
Unul dintre reprezentanții fermierilor dobrogeni, Mircea Chipăilă, a declarat pentru Antena 3 că „dacă nu avem zonă declarată calamitată, nu putem negocia pe picior de egalitate. Noi nu vrem anularea ratelor, poate termenul de amânare pentru politicieni nu este de înțeles! Amânarea ratelor!”.
„În zonă vin câteva sute de fermieri. Nu ne putem organiza, înțelegem. Încercăm să respectăm toate regulile stabilite, poliția e cu noi. Încercăm să calmăm spiritele. Așteptăm autorități”, a mai spus Mircea Chipăilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu