Protest Ministerul Justiției. Dide, val de plângeri penale: Sunt 35!

Protestatarul Cristian Mihai Dide a anunțat că asociația sa Evoluție în instituție” va depune 35 de plângeri penale împotriva jandarmilor care au acționat împotriva manifestanților strânși în fața Ministerului Justiției.     

"Având în vedere urmările acțiunilor de protest desfășurate ieri de mai mulți membri și simpatizanți ai Asociației “Evoluție în instituție”, aceasta din urmă va depune mâine, 21 februarie, plângeri penale pe numele a 35 de jandarmi care au acționat în fața Ministerului Justiției. Protestul a avut loc ca un răspuns la Ordonanțele de Urgență date ieri de către Tudorel Toader și a constat în aruncarea a două găleți de ketchup diluat cu apă pe zidurile Ministerului Justiției, pentru a induce ideea de minister mânjit.

Intervenție disproporționată


 
Am asistat din nou la o intervenție disproporționată a Jandarmeriei, în sensul că nu am considerat necesară prezența a aproximativ 40 de jandarmi, sechestrarea pentru mai bine de 5 ore a celor 7 persoane reținute, fără comunicarea unui temei legal, coordonarea întregii acțiuni fiind făcută de jandarmi cu funcții înalte, polițiștii Secției 17 poliție fiind simpli spectatori. Printre cei 35 de jandarmi cărora le-am întocmit plângere amintim, Locotenent-colonel Mihai Niță, care a condus toată operațiunea de anchetare judiciară, ce a durat 5 ore la Secția 17 de Poliție, plasând la ușa camerei de interogare 2 jandarmi pentru a intimida polițistul judiciarist, Căpitanul Cristian Gheorghe, care a ordonat jandarmilor să fim “predați” la secție și să ni se întocmească dosar penal pentru distrugere și Împuternicit Comandant de Detașament Mihai Beneață, cel care a respectat ordinul ad-literam și a armonizat această acțiune într-un haos total.
 

Faptele imputate

 
Pe lângă cei enumerați mai sus, au fost prezenți și jandarmii Cristian Dumitru și Marinela Șoavă, aceștia din urmă fiind cunoscuți pentru lejeritatea întocmirii proceselor verbale, a atitudinii agresive și persiflante pe care o au în permanență cu scopul de a intimida orice alt cetățean care își cere drepturile. Plângerile penale vor fi pentru infracțiunile de abuz în serviciu, purtare abuzivă, hărțuire, persecuție și privare de libertate. Acestea vor fi depuse mâine, 21 februarie la ora 13.00la Parchetul de pe Langă Tribunalul Militar București. Mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat ieri la Secția 17 Poliție vă vom oferi mâine într-o conferință de presă, înaintea depunerii plângerilor penale", a transmis Dide. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel