Protest al polițiștilor din penitenciare. Refuză să intre la serviciu timp de patru ore și amenință cu proteste ample - Foto

Este grevă în penitenciare! Polițiștii refuză în această dimineață să mai intre la lucru timp de patru ore și amenință cu proteste ample.

Publicitate

Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNPP) a transmis marți într-un comunicat de presă că personalul operativ din poliția penitenciară se va prezenta miercuri la serviciu ”dar nu va intra în unități”.

„Organizațiile sindicale care participă la acțiunea de protest de miercuri 31 mai 2023  totalizează peste 8.000 de membri de sindicat din 12.500 de salariați și acoperă toate unitățile din Poliția Penitenciară", se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNPP).

Organizațiile sindicale au centralizat peste 5.000 de semnături pentru încetarea activității prin refuzul muncii suplimentare.

Ce revendicări au angajații din penitenciare

1. Acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr 153/2017

2. Aplicarea legii pensiilor militare fara modificări

3. Actualizarea și indexarea pensiilor militare

4. Plata normei de hrană la valoarea actualizata, fără plafonări

5. Plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări

6. Plata salariului de grad la valoarea actualizată, fără plafonări

7. Deblocarea posturilor vacante

„Numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate 12.500 de posturi (în scădere) din 16.050 prevăzute. Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile în timp ce modifică pensiile militare ceea ce va genera un exod din întreaga structură de apărare națională", au mai transmis sindicaliștii.

Potrivit sursei citate, acțiunea de astăzi va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România. Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus, generează blocaje chiar și pe termen scurt în special în sectorul operativ.

„Personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu va intra în unități. Turele operative intrate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate, apelul deținuților nu se poate realiza, iar o serie lungă de structuri și activități se blochează (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanțe etc). Acțiunea va fi menținută pe durata a cel puțin 4 ore.

Decizia de reluare a activităților sau de menținere a refuzurilor de muncă suplimentară aparține sindicatelor organizatoare și va reprezenta voința membrilor de sindicat semnatari. Acțiunea de miercuri 31 mai 2023 reprezintă un prim avertisment pentru guvernanți precum și dovada că suntem determinați să încetăm activitățile.

În luna iunie vom crește blocajul de la minim 4 ore la minim 4 zile, dacă revendicările noastre sunt ignorate, acțiunea urmând să fie susținută cu mitinguri în fața unităților Poliției Penitenciare. Guvernul va trebui să identifice soluții alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare, precum și pentru alte misiuni!", au precizat sindicaliştii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel