Pe 10 august, a fost anunțat un protest în Piața Victoriei.
Anunțul legat de protest a fost făcut de Angi Șerban. Acesta va avea loc pe 10 august, în Piața Victoriei, începând cu ora 19.00.
„Ne vedem pe 10 august la protest în Victoriei, începând cu ora 19:00! Dosarul (n.r. referitor la protestul din 10 august 2018) l-au tergiversat, și-au bătut joc de el și de noi, așa că e de datoria noastră să arătăm că tot aici suntem, că n-am uitat și că nu renunțăm să cerem pedepsirea vinovaților pentru bătaia pe care am luat-o de la Jandarmeria Română!!”, a scris, săptămâna trecută, Angi Șerban pe Facebook.
Luni seară, a revenit cu alt mesaj, amintind de protestul de marți: „Mâine (n.r. marți, 10 august), de la 19:00, ne vedem în Victoriei! Veniți în gașcă, cu familie, copil, cățel, prieteni. Ăl' bătrân - Soroș ne-a dat țeapă, așa că n-avem cu ce să răsplătim cățeii care vin la protest. Să nu ziceți că nu v-am spus! Ne vedem acolo!”
„Dosarul 10 august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea și distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învățat că ajung să zacă dosare istorice chiar și decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluție). Ieșim în stradă să cerem pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul și litera legii și care să aibă o durată rezonabilă de timp! VREM DREPTATE PENTRU 10 AUGUST!”, precizau, tot pe Facebook, organizatorii protestului.
Curtea de Apel București a decis redeschiderea dosarului „10 august”. Decizia CAB a fost dată în urma unei contestații depuse de o persoană rănită în intervenția din 10 august 2018. Mai exact, plângerea fusese depusă de Ion Crăciunescu, unul dintre manifestanții răniți în urma intervenției Jandarmeriei. El a atacat decizia DIICOT de clasare a dosarului 10 august vizând conducerea Jandarmeriei.
„Mi-a explodat o grenadă foarte aproape de picior. Mi-au intrat ceva chimicale în partea de jos a piciorului, care este uşor infectată şi schijele celelalte au tăiat pur şi simplu carnea", declara Ioan Crăciuneanu, la o săptămână de la incident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News