Protest spontan la Ministerul Sănătății, unde sunt cele mai mici salarii din Guvern. CNAS a întrecut MS

Captură de ecran / Foto: Antena3 CNN
Captură de ecran / Foto: Antena3 CNN

În aceste momente se desfășoară un protest spontan la Ministerul Sănătății.

Update: Protestatarii afişează mesaje precum ”MS, ultimii din sistem”, ”Eliminarea diferenţelor salariale pentru aceeaşi funcţie”, ”Discriminarea angajaţilor MS faţă de cei de la CNAS”.

De asemenea, scandează ”Discriminare”, ”CNAS a întrecut MS”, ”Domn profesor nu uita, noi suntem echipa ta”, ”CNAS nu poate fără MS”.

Potrivit noilor prevederi, salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări se vor stabili ”la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”, conform Agerpres.

Știrea inițială: Angajații din cadrul Ministerului Sănătății au decis să nu mai intre în birouri.

Aceștia își exprimă nemulțumirea față de faptul că doar salariile personalului de la CNAS vor fi majorate, ca urmare a unei inițiative legislative propuse de PNL.

Marți, Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege care crește salariile personalului din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Au fost înregistrate 203 voturi "pentru", unul "împotrivă" și 55 de abțineri. Este important de menționat că legea nu se aplică angajaților din Ministerul Sănătății și din Direcțiile de Sănătate Publică (DSP).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel