Codrin Ștefănescu a spus, în exclusivitate pentru DC News, ce urmează să se întâmple după ce astăzi a avut loc un nou incident cu un parlamentar PSD.
Cătălin Rădulescu, deputat PSD, a spus că a fost agresat de Marian Ceaușescu. În exclusivitate pentru DC News, Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct, a reacționat vizavi de acest incident.
”Avem niște legi în România și nu le aplică nimeni! Aceste incidente s-au întâmplat des la B1 TV și nu doar acolo. Unii protestari primesc amenzi pe care nu le plătesc, sunt reținuți 2-3 ore pentru tulburarea liniștii publice, după care li se dă drumul. La un moment dat, aceste personaje sinistre de tip activist social sau politic, precum se denumesc ei, încep să acumuleze amenzi de foarte multe miliarde de lei și multe ore de reținere și încălcare a legii.
Cu toate acestea, nu se pune în practică legislația. Dacă noi (n.r parlamentarii PSD) am fi reacționat fizic, cu siguranță am fi pătimit rigorile legii. Ei au voie să facă absolut orice și nimeni nu îi deranjează. Nu știu cum se vor finaliza toate aceste situații. Probabil că un ministru de Interne foarte hotârât ar trebui să dea posibilitatea polițiștilor să aplice legea așa cum este ea, cu scopul de a acționa după litera textului de lege”, a zis Codrin Ștefănescu.
”Nu este normal să se întâmple așa ceva! Pe lângă jigniri, acești protestatari încalcă intimitatea. Au avut loc și incidente fizice. Eu am pățit-o cu ei! Am avut contre verbale dure, chiar și puțin fizice. Noi vrem să fim o țară ca afară, dar suntem ca la nebuni. Umblă nebunii singuri pe stradă. Precizez că ei nu sunt nebuni frumoși, ci urâți, care produc dezordine și propagă foarte multă ură și incidente”, a mai zis Codrin Ștefănescu pentru DC News.
”Oamenii încep să se întrebe dacă mai sunt în siguranță pe stradă pentru că așa ceva i poate întâmpla fiecărui cetățean. Țineți minte când au intrat în casă, în curte, peste copiii doamnei Firea. A relatat domnul Pandele acest fapt. Au intrat în casa președintelui CCR și l-au pândit în fața locuinței. Au dat buzna peste preșdinții Camerei Deputaților și Senatului, peste fostul ministru al Justiției. Toate aceste lucruri sunt inacceptabile! Acești protestatari au protecția unui sistem care oferă toate pârghiile, inclusiv din punct de vedere legal. Ei sunt la ordin, nu au nicio legătură cu activismul civic!”, a mai precizat Codrin Ștefănescu pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News