PROTESTE. Țuțuianu, primele declarații după confruntarea Eduard Hellvig- Carmen Dan

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, sunt aşteptaţi joi la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI pentru discuţii referitoare la proteste. 

Iată principalele declarații ale lui Adrian Țuțuianu: 

- Percepția publică nu corespunde cu realitatea, a fost generată mai degrabă de declarațiile făcute în spațiul public de persoane care au autoritatea funcțiilor pe care le ocupă și din care ar fi rezultat că MAI nu ar fi gestionat corespunzător evenimentele în special în data de 1 februarie. 

- Activitatea MAI s-a desfășurat în limitele legii, a fost coordonată eficient de toate structurile de conducere, s-a reușit izolarea elementelor violente din piață și asigurarea unor condiții normale de desfășurare a protestelor. 

- SRI și-a îndeplinit atribuțiile care vizează acțiunile unor persoane cu activități extremiste și au fost transmise informări beneficiarilor de informație, din 2 februarie pe aceste subiecte. 

Luni, preşedintele comisiei, Adrian Ţuţuianu, anunţa că i-a invitat la Comisia parlamentară de control SRI, întâlnirea urmând să aibă loc joi, de la ora 10:00.

Adrian Ţuţuianu declara săptămâna trecută că i-a trimis o scrisoare şefului SRI prin care îi solicita o informare privind aspecte legate de protestele din Piaţa Victoriei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel