”Corupția ucide” organizează o nouă ”plimbare” prin București.
Duminică ar urma noi proteste în Capitală. În 5 noiembrie, ”Corupția ucide” cheamă oamenii în stradă.
”Duminica ne strangem la Guvern, iar la ora 19:00 plecam in mars, catre Casa Poporului.” anunță evenimentul de pe Facebook.
[citeste si]
Iată și motivele:
”1. Proiectul de modificare al Legilor Justiției a ajuns deja în Parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen.
Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiției.
Numirea procurorilor-șef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.
Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă.
Nu suntem singuri în această luptă.
De la Magistrați la Președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția.
2. Luni, Senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.
Urmeaza votul in Senat.
Asta inseamna ca un borfas, condamnat penal, poate decide soarta romanilor si ii va reprezenta pe acestia.
Haide si tu la o plimbare prin Bucuresti, care sa se auda pana in Senat si Parlament.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu