Sâmbătă, 25 martie 2023, în Franța au loc noi proteste împotriva creșterii vârstei de pensionare la 64 de ani.
Forțele de securitate franceze s-au ciocnit din nou cu protestatarii sâmbătă, în timp ce manifestanții au încercat să oprească construcția de rezervoare de apă pentru industria agricolă din sud-vestul țării, au declarat corespondenții AFP, citați de France 24.
Scenele violente din Saite-Soline din vestul Franței au venit după zile de proteste violente la nivel național cu privire la reforma pensiilor a președintelui Emmanuel Macron, care a determinat anularea unei vizite a Regelui Carol al III-lea al Regatului Unit.
O coloană de manifestanți a plecat în marș de dimineață, cuprinzând cel puțin 6.000 de persoane conform autorităților locale și aproximativ 25.000 conform organizatorilor. Au fost dislocați peste 3.000 de membri ai forțelor de securitate, fiind prezenți „cel puțin 1.000” de activiști potențial violenți, inclusiv unii din Italia, au declarat oficialii.
În jurul șantierului, apărat de poliție, au izbucnit rapid ciocniri violente între forțele de securitate și militanții radicali, au spus corespondenții AFP.
Mai multe proiectile și explozibili improvizați au fost aruncate de protestatari, poliția răspunzând cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.
„În timp ce țara se ridică pentru a apăra pensiile, noi ne vom ridica în același timp pentru a apăra apa”, au spus organizatorii reuniți sub steagul „Bassines non merci” („Nu rezervoarelor, mulțumesc”).
11 persoane au fost deja reținute după ce poliția a confiscat arme, inclusiv bile de metal și cuțite, dar și explozibili.
Mișcarea de protest împotriva reformei pensiilor s-a transformat în cea mai mare criză internă a celui de-al doilea mandat al lui Macron, cu ciocniri zilnice pe străzile din Paris și din alte orașe între poliție și protestatari.
„În fața violenței, pe care o deosebesc de proteste, vom continua să acționăm cu cea mai mare fermitate. Condamn violențele de ieri (joi – n.r.), fac apel la toți cetățenii să fie responsabili și asigur sprijinul meu forțelor de ordine, care au făcut o treabă exemplară.
În rest, vom continua să mergem înainte. Țara merită și are nevoie de asta. Într-o democrație nu există dreptul de a fi violent.
Da, ne așteptăm ca forțele noastre de ordine să respecte în totalitate regulile, cu transparența și investigațiile care vin odată cu asta, dar nu pun asta la același nivel cu ceea ce se întâmplă în societate.
Sunt disponibil, dacă sindicatele doresc să vină să mă vadă pentru a discuta despre toate aceste subiecte“, a declarat președintele Franței
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News