Proteste în Franța. Traficul feroviar, ”foarte perturbat”. Greva paralizează întreaga țară

Primul sfârşit de săptămână al vacanţei de Crăciun continuă să fie afectat în Franţa de greve ca urmare a unui trafic feroviar "foarte perturbat", care a pus sâmbătă la grea încercare răbdarea călătorilor şi care se anunţă a fi la fel de dificil şi duminică, transmite AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

O perioadă aşteptată cu speranţă de guvern, o pauză pentru sărbătorile de sfârşit de an a mişcării sociale declanşată în urmă cu 17 zile în semn de protest faţă de reforma pensiilor şi în special a încetării regimului special pentru lucrătorii feroviari, care însă nu s-a concretizat.

Preşedintele Emmanuel Macron, aflat la Abidjan, a cerut greviştilor să dea dovadă de "spirit de responsabilitate". "Mişcările de grevă sunt justificate, sunt protejate constituţional. Dar cred că există momente în viaţa unei naţiuni în care este de asemenea bine să ştii să faci o pauză pentru a respecta familia şi viaţa de familie", a declarat şeful statului francez.

Un purtător de cuvânt al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Franceze (SNCF) a declarat pentru AFP că rămâne valabil obiectivul de a permite ca 850.000 de deţinători de bilete să poată călători până duminică, potrivit Agrepres.

Compania are programată pentru sâmbătă şi duminică circulaţia a jumătate din trenurile de mare viteza (TGV), a 30% din trenurile regionale şi a 20% din cele din suburbiile Parisului, urmând ca de luni numărul trenurile ce vor fi puse în circulaţie să scadă.

În ceea ce priveşte traficul metroului parizian (RATP), foarte perturbat sâmbătă când 8 linii au continuat să fie închise, duminică acesta va fi şi mai îngreunat, doar 2 linii din totalul de 16 urmând să fie deschise.

În consecinţă, blocajele în trafic s-au înmulţit sâmbătă seara pe autostrăzile din regiunea pariziană.

Sindicatele din transporturile publice cer guvernului francez să reanalizeze sau să retragă planul de unificare a regimurilor de pensii. Totodată, ele sunt nemulţumite de decizia guvernului de a creşte vârsta minimă de pensionare la 64 de ani începând din 2027.

Guvernul promite noi întâlniri la începutul lunii ianuarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel